Premierul spaniol dizolvă Parlamentul și convoacă alegeri generale anticipate, după eșecul partidului său la scrutinul local

pedro sanchez
Getty

Premierul socialist Pedro Sanchez a anunţat luni convocarea-surpriză de alegeri legislative anticipate în Spania pe 23 iulie, la o zi după ce stânga a suferit o înfrângere clară în faţa conservatorilor într-un dublu scrutin municipal şi regional.

Într-o alocuţiune televizată, Sanchez a anunţat că l-a informat pe regele Felipe al VI-lea, şeful statului, despre "decizia sa de a (...) dizolva Parlamentul şi de a convoca alegeri generale", care vor avea loc "duminică, 23 iulie", transmite AFP.

Partidul Muncitoresc Socialist Spaniol (PSOE) al lui Sanchez și aliatul său Podemos au suferit un eșec la alegerile municipale şi regionale desfășurate duminică, în timp ce rivalii de la Partidul Popular conservator și partidul de extremă dreapta Vox au obținut rezultate mai bune, potrivit Agerpres.

"Deși alegerile de ieri au avut o anvergură locală și regională, sensul votului transmite un mesaj care depășește asta. De aceea, atât ca prim-ministru, cât și ca secretar general al PSOE, îmi asum personal rezultatele", a transmis Pedro Sanchez.

Alegerile legislative erau programate să se desfășoare peste șase luni.

Citește și
Vladimir Putin
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Partidul Popular (PP, dreapta) condus de Alberto Núnez Feijóo, care a făcut din aceste alegeri locale şi regionale un referendum naţional asupra politicii lui Sanchez, şi-a atins primul obiectiv, acela de a fi partidul cu cel mai mare număr de voturi la alegerile municipale.

După numărarea a peste 97% din voturile alegerile municipale, PP a câştigat aproape 6,9 milioane de voturi (31,47%) faţă de puţin peste 6,1 milioane pentru Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al lui Sanchez (28,18%).

PP era aproape garantat că va cuceri mai multe regiuni conduse până acum de PSOE, în primul rând Comunitatea Valenciană (est), a patra din ţară ca populaţie, potrivit televiziunii publice spaniole (TVE).

În plus, PSOE era pe cale să piardă primăria din Sevilla, cel mai mare oraş din Andaluzia (sud) şi unul dintre bastioanele sale, în beneficiul PP, tot potrivit TVE.

În acelaşi timp, PSOE a eşuat în încercarea de a recupera primăria Barcelonei, marea metropolă a Cataloniei, pe care a ocupat-o din 1979 până în 2011.

Alegerile de duminică au vizat toate cele 8.131 de municipalităţi, cu 35,5 milioane de alegători, precum şi adunările din 12 dintre cele 17 regiuni autonome. Aproximativ 18,3 milioane de alegători au votat şi la nivel regional.

Acest dublu scrutin a fost considerat o repetiţie generală înainte de alegerile legislative, data exactă nu fusese anunțată însă.

Numele lui Pedro Sánchez nu a apărut în niciun buletin de vot duminică, şi nici cel al Alberto Núnez Feijóo.

Dar miza a fost foarte importantă pentru cei doi, care s-au implicat puternic în campanie, până la punctul de a da acestor alegeri un aspect naţional şi de prim tur înainte de alegerile legislative de la sfârşitul anului.

Prim-ministru din 2018, Sanchez a abordat acest dublu scrutin cu mai multe handicapuri: uzura puterii, creşterea inflaţiei - chiar dacă aceasta este mult mai mică în Spania decât în majoritatea altor ţări din Uniunea Europeană - şi o puternică scădere a puterii de cumpărare ce decurge de aici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.