Premierul Serbiei a demisionat în urma protestelor tinerilor. Milos Vucevic: „Sunt mândru de tot ce am făcut”

milos vucevic
AFP

Premierul sârb Milos Vucevic şi-a anunţat marţi demisia, după aproape trei luni de proteste studenţeşti împotriva guvernului, izbucnite după prăbuşirea, anul trecut, a unei porţiuni din acoperişul gării din Novi Sad în care şi-au pierdut viaţa 15 oameni.

"Decizia mea irevocabilă este de a demisiona din postul de prim-ministru", a declarat Vucevic, care ocupa această funcţie din mai 2024.

"Pentru ca tensiunea în societate să nu mai continue să crească, am luat această decizie. Fără îndoială, sunt mândru de tot ce am făcut. Sunt mândru de miniştri, de cabinet şi îi mulţumesc preşedintelui pentru munca comună", a declarat Vucevic într-o conferinţă de presă la care nu s-au adresat întrebări.

"Am avut o lungă întrevedere cu preşedintele (sârb Aleksandar Vucic - n.r.) în această dimineaţă, am discutat despre toate şi mi-a acceptat argumentele", a adăugat Vucevic, care a fost primar al oraşului Novi Sad în perioada 2012- 2022.

De altfel, în mandatul lui au început lucrările de renovare ale gării din acest oraş, încheiate cu câteva luni înaintea accidentului.

Citește și
proteste serbia
Sârbii au ieșit la proteste în ploaie, loialiștii au făcut contramanifestație. Se pregătește greva generală

Prăbuşirea parţială a unui acoperiş de beton de la gara din Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia, pe 1 noiembrie, soldată cu moartea a 15 persoane, a declanşat cea mai mare mişcare de protest din ultimii ani din Serbia. Protestatarii văd accidentul ca fiind efectul corupţiei, în condiţiile în care gara tocmai fusese restaurată.

Nu erau disponibile date săptămâna trecută cu privire la numărul de grevişti din toată ţara, dar multe şcoli au fost închise, profesorii intrând în grevă sau părinţii decizând să nu-şi trimită copiii la şcoală. Şi avocaţii au intrat în grevă, la fel ca mai multe teatre şi cinematografe.

De reținut este că la fel ca în cazul „mișcării Colectiv”, din România, care a dus la demisia cabinetului Ponta, tragedia din gara Novi Sad este percepută de o parte importantă a societății sârbe drept un efect direct al corupției din mediul politic și din istrația publică. Amintim că în urma tragediei din clubul Colectiv, din București, și-au pierdut viața 64 de oameni.

Potrivit EFE, şi actualul primar din Novi Sad, Milan Djuric, îşi va prezenta marţi demisia, informează Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Studenții sârbi au blocat un important nod rutier din Belgrad și pun presiune pe autorități. Fermierii le-au sărit în ajutor
Studenții sârbi au blocat un important nod rutier din Belgrad și pun presiune pe autorități. Fermierii le-au sărit în ajutor

Studenții din Serbia cresc presiunea asupra autorităților din Belgrad.

Sârbii au ieșit la proteste în ploaie, loialiștii au făcut contramanifestație. Se pregătește greva generală
Sârbii au ieșit la proteste în ploaie, loialiștii au făcut contramanifestație. Se pregătește greva generală

Manifestații de proporții în Serbia, unde mii de oameni au ieșit în stradă împotriva „sistemului”, acuzând corupția și îndemnând la grevă generală. Loialiștii au organizat o contramanifestație.

„Mișcarea Colectiv” din Serbia nu s-a stins. Se face un nou apel la grevă generală după tragedia din gara Novi Sad
„Mișcarea Colectiv” din Serbia nu s-a stins. Se face un nou apel la grevă generală după tragedia din gara Novi Sad

Câteva mii de elevi şi studenţi sârbi s-au adunat în tăcere la Belgrad ca în fiecare vineri la prânz, aducând un omagiu celor 15 morţi în tragedia de la gara Novi Sad şi îndemnând pentru prima dată la grevă generală, relatează AFP.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.