Povestea tinerilor ucraineni care s-au căsătorit în prima zi de război: „A fost cea mai înfricoșătoare noapte din viața mea”

razboi ucraina
CNN

La doar câteva ore după ce doi tineri ucraineni au ales să îşi unească destinele, mânaţi de gândul că războiul din Ucraina i-ar putea despărţi pentru totdeauna, Yaryna Arieva și Sviatoslav Fursin s-au alăturat luptei pentru a-și proteja țara, scrie CNN.

Un an mai târziu, Ucraina este încă în război. Forțele ruse încă bombardează orașele, iar oameni nevinovați mor în continuare.

Yaryna Arieva a mărturisit că, luni de zile, a evitat să poarte un costum pe care l-a primit cu doar câteva zile înainte de invazia Rusiei în Ucraina, deoarece îi aducea aminte de cele mai întunecate momente din viața ei.

„Nu sunt amintiri pe care ai vrea să le ai în minte tot timpul”, a spus ea pentru CNN.

Cei doi urmau să se căsătorească în luna mai, dar după ce au aflat că Rusia le-a invadat ţara au luat decizia de a grăbi lucrurile şi de a spune „DA”, înainte de a se alătura rezistenței ucrainene. Nu a fost ziua nunții pe care şi-ar fi dorit-o, dar au vrut să fie împreună şi în vremurile grele şi poate, cine ştie, nu vor mai apuca să se bucure de ziua de mâine. În sunetul sirenelor care anunţau atacurile antiaeriene, Yaryna Arieva și Sviatoslav Fursin şi-au jurat să fie alături „la bine şi la greu” pentru tot restul vieţii.

Citește și
trandafiri bulgaria
Tarifele americane amenință exporturile de ulei de trandafir din Bulgaria. O cantitate importantă ajunge anual în SUA

„Îmi amintesc ceremonia religioasă și de acel sentiment de a nu ști nimic. Acel viitor imprevizibil și cu adevărat înfricoșător”, a povestit Arieva.

În aceeași zi, îmbrăcaţi în jachete de camuflaj și ţinând în mână câte o armă, s-au înscris ca voluntari la unitatea lor locală a forței de apărare teritorială, filiala de voluntari a forțelor armate ale Ucrainei, hotărâți să își apere țara. Cuplul a povestit despre „luna de miere” petrecută în oraşul asediat, luptând împotriva trupelor ruse care le-au invadat patria.

Fursin a fost trimis imediat pe front. El a spus pentru CNN că a văzut un autobuz plin de voluntari și pur și simplu s-a urcat în el, neștiind încotro se îndreaptă.

El și alți voluntari formau a doua linie de apărare la nord de Kiev, în Irpin, Hostomel și în alte zone care au devenit rapid câmpuri de luptă cheie.

„În prima noapte, nu eram deloc pregătiți. Nu aveam tranșee, nimic”, a mărturisit Fursin.

El a fost pus la conducerea unui grup de 10 persoane, majoritatea tineri. Era singurul dintre cei 11 care mai deținuse o armă automată.

„Comandantul a urmărit cum am mânuit arma și a spus: Ia acești oameni și fă adăposturi și poziții de ambuscadă și gândește-te în ce direcție vei fugi. Săpăm tranșee. Doar săpat, săpat, săpat, toată noaptea”, a povestit Fursin.

Între timp, Arieva era din nou la baza unității lor de apărare teritorială din Kiev, încercând să ajute.

„Prima noapte când l-am așteptat pe soțul meu, când a plecat la prima lui luptă, cred că a fost cea mai înfricoșătoare din viața mea, pentru că nu l-am putut suna, deoarece a trebuit să-și închidă telefonul”, a mai mărturisit Arieva.

Următoarea lună și jumătate a fost în continuare nesigură pentru ei.

Fursin a continuat să plece în misiuni. În cea mai mare parte, verifica punctele de control și forma o a doua linie de apărare, dar s-a trezit față în față cu trupele rusești de câteva ori și a fost antrenat să tragă cu rachete antitanc. „Ni s-a spus să nu vorbim despre asta”, a spus el.

Cu toate acestea, ei privesc înapoi în timp cu mândrie și drag.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Tarifele americane amenință exporturile de ulei de trandafir din Bulgaria. O cantitate importantă ajunge anual în SUA
Tarifele americane amenință exporturile de ulei de trandafir din Bulgaria. O cantitate importantă ajunge anual în SUA

Bulgaria este unul dintre cei mai mari producători de ulei de trandafir din lume. Însă antreprenorii din țara vecină se tem că vânzările în acest an vor fi drastic afectate de tarifele anunțate de Donald Trump.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  