Povestea avionului cu ”covidioți”. 16 persoane s-au infectat cu COVID-19, iar 193 au intrat în carantină

Avion
StirilePROTV

Dezbateri intense în Marea Britanie după ce un zbor plin de așa-numiți „covidioți”, au provocat infectarea a 16 pasageri cu noul coronavirus, 193 de persoane au fost puse în carantină, informează BBC.

O pasageră a declarat pentru BBC că avionul, care a decolat de pe Zante (insula grecească Zakyntohs) cu destinația Cardiff, era plin de „covidioți egoiști” care nu purtau mască, în timp ce membrii echipajului erau niște „inepți care nu păreau prea afectați de acest lucru”.

„Tipul de lângă mine avea masca sub bărbie. Nu doar că nu i s-a atras atenția să-și pună masca pe față corect, dar a primit și o băutură gratis pe motiv că se știa cu unul dintre membrii echipajului”, a spus Stephanie Whitfield care s-a autoizolat la domiciliu, împreună cu soțul său, după acest zbor.

„Mai mulți pasageri și-au dat jos măștile și au început să se plimbe pe culoar și să vorbească unii cu alții. Imediat ce avionul a aterizat, pasagerii și-au scos cu totul măștile”, a spus Whitfield care a adăugat că, pe durata întregului zbor de trei ore și jumătate, a existat un singur moment în care stewardesa a rugat o femeie să-și pună masca pe figură.

Reprezentanții companiei aeriene au declarat că „siguranța pasagerilor reprezintă o prioritate” și s-au declarat „îngrijorați” de aceste acuzații.

Citește și
Pranab Mukherjee
Fostul președinte al Indiei a murit în urma infectării cu coronavirus. Avea 84 de ani

„Piloții și însoțitorii noștri de bord sunt antrenați la cele mai înalte standarde. Pasagerii sunt informați înaintea fiecărui zbor să poarte în permanență masca de protecție și că nu au voie să se plimbe pe culoar. Măștile pot fi scoase doar când pasagerul mănâncă sau bea. În acest moment se desfășoară o anchetă internă, în condițiile în care aceste probleme nu ne-au fost raportate până în prezent”, au declarat reprezentanții companiei.

Conform anchetei epidemiologice, șapte persoane din trei grupuri separate se află, cel mai probabil, la originea infecțiilor de la bordul aeronavei.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Coronavirus în România. Toate datele actualizate în timp real
Coronavirus în România. Toate datele actualizate în timp real

Informații și statistici oficiale coronavirus România. Epidemia generală cauzată de noul coronavirus (SARS-CoV-2), virus care provoacă infecția numită COVID-19, este o epidemie în curs de desfășurare pe teritoriul României, care a produs numeroase victime.

Fostul președinte al Indiei a murit în urma infectării cu coronavirus. Avea 84 de ani
Fostul președinte al Indiei a murit în urma infectării cu coronavirus. Avea 84 de ani

Fostul preşedinte indian Pranab Mukherjee a decedat luni după mai multe săptămâni de spitalizare, la vârsta de 84 de ani, după ce fusese testat pozitiv la noul coronavirus în cursul lunii, transmit Reuters şi AFP, citând un comunicat al familei.

Țara unde părinții riscă pedepse cu închisoarea dacă nu-și lasă copiii la școală de teama coronavirusului
Țara unde părinții riscă pedepse cu închisoarea dacă nu-și lasă copiii la școală de teama coronavirusului

Elevii și studenții din Spania au revenit la școală, luni, după șase luni de la debutul pandemiei de coronavirus, însă mulți părinți au declarat că nu-și vor trimite copiii la școală de teamă că ar putea contracta virusul.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.