Planul UE de a reduce consumul de gaze se confruntă cu opoziţia unor state membre (Reuters)

ue general
Shutterstock

Propunerea UE care vizează diminuarea folosirii gazelor cu 15% în statele membre, se confruntă cu rezistenţa guvernelor, sporind temerile privind aprobarea planului, transmite Reuters.

Miercuri, Comisia Europeană a propus ca toate statele membre să reducă folosirea gazelor cu 15% între 1 august 2022 şi 31 martie 2023, faţă de media din ultimii cinci ani. Obiectivul este voluntar, dar UE îl poate face obligatoriu dacă Bruxelles-ul declară un risc substanţial de deficit de gaze.

La reuniunea diplomaţilor din statele membre UE, cel puţin 12 din 27 de state membre şi-au exprimat temerile în privinţa propunerii, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Principalul punct nevralgic este dacă UE ar trebui să aibă puterea de a face obiectivul obligatoriu. Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Malta, Ţările de Jos, Polonia şi Portugalia sunt printre ţările care spun că Bruxelles-ul nu ar trebui să poate face asta înainte ca statele membre să-şi exprime poziţia şi, posibil, opoziţia.

Statele membre vor să aibă capacitatea de a activa mecanismele de criză, nu este ceva ce ar trebui să facă Comisia Europeană”, susţine o sursă.

Citește și
Gaze
UE vrea să oblige statele membre să reducă consumul de gaze, dacă Rusia oprește livrările. Cum va fi afectată România

Conform propunerii, Executivul comunitar va consulta Grupul de coordonare al gazelor format din reprezentanţii ţărilor înainte de a face obiectivul obligatoriu.

Până acum, ţările UE şi-au redus cererea combinată de gaze cu doar 5%, în pofida lunilor de tensiuni privind livrările din Rusia şi a creşterii preţurilor, a anunţat comisarul pentru energie, Kadri Simson.

Secretarul pentru Energie din Portugalia, Joao Galamba, a declarat că ţara sa „este total împotriva” planului UE.

Nu ţine cont de diferenţele dintre state”, a declarat el pentru publicaţia Expresso.

Şi Guvernul spaniol a anunţat că se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”.

Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru Tranziţia Ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că această măsură nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil.

Citește și: Rușii recrutează cu forța bărbații din teritoriile ucrainene ocupate. ”Ne-am săturat de voi și de războiul vostru!”

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Uniunea Europeană impune noi sancţiuni Moscovei, pe fondul invaziei în Ucraina
Uniunea Europeană impune noi sancţiuni Moscovei, pe fondul invaziei în Ucraina

Uniunea Europeană a impus mai multe sancţiuni Rusiei, joi, pe fondul războiului din Ucraina.

UE vrea să oblige statele membre să reducă consumul de gaze, dacă Rusia oprește livrările. Cum va fi afectată România
UE vrea să oblige statele membre să reducă consumul de gaze, dacă Rusia oprește livrările. Cum va fi afectată România

„Trebuie să economisim gaze de acum, pentru iarnă! Este mesajul ferm, transmis de șefa Comisiei Europene, care vrea să pregătească țările Uniunii, pentru o oprire totală a livrărilor de gaze rusești.

UE relaxează sancţiunile impuse Rusiei pentru a permite comerţul cu alimente
UE relaxează sancţiunile impuse Rusiei pentru a permite comerţul cu alimente

UE relaxează sancțiunile impuse Rusiei și va debloca resursele mai multor bănci din această țară, pentru a permite astfel reluarea comerțului mondial cu alimente.  

Republica Moldova: Alertele false cu bombă, posibilă legătură cu acordarea statutului de ţară candidată pentru aderarea la UE
Republica Moldova: Alertele false cu bombă, posibilă legătură cu acordarea statutului de ţară candidată pentru aderarea la UE

Procuratura pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS) anunță că alertele false cu bombă ar avea legătură cu acordarea statutului de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Eeuropeană.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.