Petrecere în aer liber cu 25.000 de persoane la Madrid. Poliţia recunoaşte că a fost depăşită de situaţie

madrid

Aproape 25.000 de persoane au participat la o petrecere în aer liber pentru a marca redeschiderea unei universităţi la Madrid, fără a respecta restricţiile anti-Covid, scrie news.ro.

Potrivit presei spaniole, aceasta este cea mai mare adunare de acest gen de la începutul pandemiei, când adunările în aer liber au fost interzise. "Au fost mii de oameni în campusul Universităţii Complutense, aproximativ 25.000” în noaptea de vineri până sâmbătă, a explicat într-un comunicat poliţia municipală, precizând că evenimentul pare să fi fost organizat prin WhatsApp.

Imaginile postate pe reţelele de socializare arată o mulţime compactă de tineri care beau şi dansează, aproape toţi fără măşti. "Fără avertisment prealabil din partea universităţii şi nici timp pentru pregătirea unei operaţiuni adecvate, dispersarea unei adunări de aproximativ 25.000 de oameni este o sarcină aproape imposibilă", a anunţat poliţia, adăugând că nu a sosit decât după miezul nopţii

Susţinută de drone şi rămânând în campus până în zori, poliţia s-a limitat să menţină calmul şi să evite orice incident grav, în special pe căile de acces şi în transportul public. La sfârşit de săptămână, poliţia din Madrid desfăşoară în mod regulat 200 de ofiţeri suplimentari pentru a dispersa serile de băut în aer liber, cunoscute sub numele de "botellones”.

O adunare de acest fel a avut loc în aceeaşi noapte la Barcelona, ​​unde aproximativ 8.000 de tineri au participat la o petrecere în campusul universităţii autonome a oraşului, a declarat rectorul pentru radioul catalan RAC1.

Citește și
iran sua
Când va avea loc următoarea rundă de negocieri dintre Iran și SUA pentru un acord nuclear

Deşi Spania a ridicat o serie de restricţii anti-Covid, oamenii încă trebuie să poarte o mască în aer liber dacă nu pot fi la cel puţin 1,5 metri de cei din jur. Şi adunările mari rămân interzise, ​​deşi numărul participanţilor variază de la o regiune la alta.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Când va avea loc următoarea rundă de negocieri dintre Iran și SUA pentru un acord nuclear
Când va avea loc următoarea rundă de negocieri dintre Iran și SUA pentru un acord nuclear

Guvernul Iranului a informat marţi că următoarea rundă de negocieri indirecte pentru un acord nuclear cu Statele Unite este planificată pentru duminică, în Muscat (Oman).

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.

Politico: Emmanuel Macron nu exclude organizarea de noi alegeri anticipate în Franța
Politico: Emmanuel Macron nu exclude organizarea de noi alegeri anticipate în Franța

La un an după ce a dizolvat Parlamentul pentru a provoca alegeri anticipate, președintele z Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea de a recurge din nou la această ”manevră”, relatează Politico.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.