Peste 300 de persoane au fost puse sub acuzare în urma atacului de la Capitoliul SUA

Capitoliu
Getty

Departamentul american de Justiţie a pus sub acuzare peste 300 de persoane în urma violenţelor produse la Capitoliul din Washington de către susţinătorii lui Donald Trump, iar cel puţin 280 au fost arestate, conform procurorului general adjunct în exerciţiu, John Carlin.

”Investigarea celor responsabili are loc într-un ritm şi cu o amploare fără precedent şi pe bună dreptate. Cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere şi vor fi”, a spus Carlin, conform News.ro, care citează Reuters.

Comentariile sale au venit la doar o zi după ce şeful interimar al poliţiei Capitoliului, Yogananda Pittman, le-a spus parlamentarilor că susţinătorii lui Trump au indicat că ar putea dori să arunce în aer clădirea.

Pittman şi-a exprimat îngrijorarea că extremiştii ar putea viza Congresul în timpul unui discurs al preşedintelui Joe Biden.

Un înalt oficial al FBI, care a răspuns, vineri, la întrebările cu privire la această ameninţare, a declarat că biroul ”urmăreşte foarte atent orice reacţie din partea persoanelor care ar arăta fie intenţia de a comite un atac, fie cineva care a comis deja unul”.

Citește și
CTP
CTP, după ce Capitoliul SUA a fost luat cu asalt de susținătorii lui Trump: "Președintele a practicat terorism de stat"

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Alarmă în Washington. Capitoliul a fost închis din cauza unei ameninţări de securitate
Alarmă în Washington. Capitoliul a fost închis din cauza unei ameninţări de securitate

Capitoliul din Washington a fost închis, din cauza unei ameninţări la adresa securităţii, luni, cu două zile înaintea învestirii lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, relatează BBC News.

CTP, după ce Capitoliul SUA a fost luat cu asalt de susținătorii lui Trump:
CTP, după ce Capitoliul SUA a fost luat cu asalt de susținătorii lui Trump: "Președintele a practicat terorism de stat"

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit cu jurnalista Oana Andoni, în ediția de joi a Știrilor ProTv, despre incidentele petrecute miercuri la Capitoliul Statelor Unite, în care susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului.

Amenințare teroristă în SUA, ce vizează Capitoliul.
Amenințare teroristă în SUA, ce vizează Capitoliul. "Soleimani va fi răzbunat”

Controlorii de trafic aerian de la New York au primit o ameninţare cu un atac ce vizează Capitoliul, chiar în ziua în care Congresul SUA va valida votul de la alegerile prezidențiale.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.