PE cere evaluarea impactului măsurilor anti-Covid asupra drepturilor și libertăților cetățenilor UE

×
Codul embed a fost copiat

Comisia LIBE pentru Libertăți Civile a Parlamentului European a îndemnat Comisia Europeană să evalueze măsurile luate de statele membre în primul val al luptei contra COVID-19.

Mai exact să verifice care a fost impactul acestora asupra drepturilor și libertăților cetățenilor. Proiectul de rezoluţie adoptat cu 50 de voturi pentru şi doar 11 contra a venit la pachet cu concluzia deputaţilor europeni că măsurile naționale de urgență reprezintă un "risc de abuz de putere".

Juan Fernando López: ”Ne pasă de statul de drept, democrație și drepturile fundamentale, deoarece toate aceste valori sunt zdruncinate, dacă nu sunt chiar suspendate cu siguranță de criza Covid. Unele țări din Uniunea Europeană au avut înlesniri constituționale sau legislație pentru situații de urgență, altele nu. Dar toate au recurs la măsuri de urgență, având un impact asupra modului obișnuit în care ne bucurăm de drepturile noastre fundamentale. Aceste măsuri trebuie să fie proporționale și în conformitate cu principiul necesității, așa cum este consacrat de Carta drepturilor fundamentale. Toate aceste măsuri trebuie supuse controlului, atât judiciar, cât și parlamentar, care nu trebuie să fie slăbit”.

Europarlamentarii au subliniat că orice măsură care afectează democrația, statul de drept și drepturile fundamentale trebuie să fie aplicată doar dacă e necesară, iar odată aplicată să fie proporțională și limitată în timp.

Juan Fernando López: ”Miza este spațiul Schengen. Nu ne place ideea ca acesta să se prăbușească, am ales că este cel mai apreciat atu al comunității europene. Deci, dacă va fi suspendat, țările sale vor impune restricții la libera circulație a persoanelor sau mărfurilor, impunând restricții transportatorilor aerieni, tranzitului aerian între statele membre ale Uniunii Europene, impunând scenariul roșu, verde sau galben, ori portocaliu, pentru a reflecta situația din diferitele state membre. Este nevoie de o imagine de ansamblu europeană. Este nevoie de o supraveghere europeană”.

Citește și
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila: Eu cred că această creştere va continua. Măsurile luate până acum nu sunt suficiente

Apelul parlamentarilor către guverne a fost să ia în considerare încetarea "stării de urgență" sau cel puțin să definească în mod clar delegarea de competențe către instituțiile de execuție și să se asigure că există controale echilibrate, atât parlamentare cât și judiciare.

Deputații avertizează împotriva restricțiilor nejustificate în privința libertății de întrunire și a modificărilor legislației, toate acestea sunt impuse fără ca cetățenii să poată protesta.

Dezinformarea pune în pericol sănătatea cetățenilor și încrederea acestora în instituțiile publice și a fost folosită și ca pretext pentru a restrânge libertatea de exprimare. Eurodeputații spun că cel mai bun mod de a aborda acest lucru este susținerea jurnalismului independent și a pluralismului mass-media (inclusiv prin alocarea transparență a fondurilor către mass-media), precum și prin îmbunătățirea condițiilor de lucru ale jurnaliștilor.

Statele membre ar trebui să garanteze și dreptul la educație asigurându-se că școala continuă și că elevii au acces la cursuri.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Restricții dure într-o localitate unde nu există niciun caz de Covid-19. Cum a fost posibil
Restricții dure într-o localitate unde nu există niciun caz de Covid-19. Cum a fost posibil

Prefectura Dâmboviţa a informat marţi, că DSP a raportat eronat, pe 26 octombrie, datele privind cazurile de COVID-19 din localitatea Vişineşti, în localitatea Vârfuri. În fapt, în localitatea Vârfuri nu este niciun caz activ de COVID-19.

Alexandru Rafila: Eu cred că această creştere va continua. Măsurile luate până acum nu sunt suficiente
Alexandru Rafila: Eu cred că această creştere va continua. Măsurile luate până acum nu sunt suficiente

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că numărul de îmbolnăviri va continua să crească în perioada următoare, scrie News.ro.

Ministrul Sănătății: Primele doze de vaccin anti Covid-19 ajung în România în decembrie
Ministrul Sănătății: Primele doze de vaccin anti Covid-19 ajung în România în decembrie

Primele doze de vaccin anti-Covid ar putea ajunge la noi în decembrie, susține ministrul sănătății, iar medicii și asistentele vor fi printre primii vaccinați.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.