Pasageri carantinați în cabine pe un vas de croazieră, după descoperirea unui caz de Covid-19

vas de croaziera
Getty

Circa 1.700 de pasageri din Singapore aflaţi pe un vas al Royal Caribbean într-o "croazieră către nicăieri" au fost consemnaţi în cabine, miercuri, după ce a fost identificat un caz de COVID-19 la bord, ceea ce a determinat revenirea navei în port,.

Toţi pasagerii au trebuit să prezinte un rezultat negativ la testul de reacţie de polimerizare în lanţ (PCR) pentru depistarea COVID-19, efectuat cu până la trei zile înainte de debutul croazierei, luni, a precizat Comitetul de Turism din Singapore (STB), conform Reuters.

Pasagerul infectat, un bărbat în vârstă de 83 de ani, s-a prezentat la centrul medical de la bord acuzând diaree, iar celelalte persoane aflate la bord au fost informate despre infecţie, miercuri dimineaţă.

Miercuri, în jurul orei 14:20, o persoană îmbrăcată într-un costum alb de protecţie a fost escortată de pe navă către o ambulanţă care a părăsit apoi centrul de croazieră din portul unde nava este andocată.

La scurt timp după aceea, căpitanul navei a informat pasagerii că pacientul infectat a fost debarcat şi că nava va fi igienizată, precizând însă că vor trebui să rămână în cabine până la noi dispoziţii.

Citește și
vas de croaziera
Românii blocați pe vasul de croazieră și-au pierdut speranța. Alți membri ai echipajelor s-au sinucis

Royal Caribbean şi STB au declarat că toţi pasagerii şi membrii echipajului care au intrat în cu persoana infectată au prezentat rezultate negative la testele efectuate ulterior.

Pasagerii şi echipajul vor rămâne la bord în cabinele lor până la încheierea testelor persoanelor de , a declarat Annie Chang, director departamentului pentru croaziere din cadrul STB. Cu toţii vor fi testaţi obligatoriu pentru COVID-19 înainte de a părăsi terminalul.

"Croaziera către nicăieri" a Royal Caribbean este una dintre primele organizate de companie după suspendarea operaţiunilor la nivel mondial, în luna martie, din cauza coronavirusului şi se adresează în exclusivitate rezidenţilor din Singapore, nu face escale şi navighează în apropiere de oraşul-stat.

În total, la bordul navei s-au aflat 1.680 de pasageri şi 1.148 de membri ai echipajului, potrivit unui purtător de cuvânt al Royal Caribbean.

Industria croazierelor a fost puternic afectată de pandemie, unele dintre primele focare în fiind identificate pe nave de croazieră. În unul dintre aceste cazuri, din februarie, pasagerii aflaţi la bordul unui vas de croazieră în largul coastelor Japoniei au rămas timp de câteva săptămâni pe nava Diamond Princess după ce peste 700 de persoane au fost infectate.

Croazierele fac parte din planurile Singapore de a revigora industria turismului, afectată de noul coronavirus, care a infectat peste 67,7 milioane de persoane la nivel mondial şi a provocat moartea a peste 1,54 de milioane.

Singapore, care a raportat puţin peste 58.000 de cazuri şi 29 de decese, a înregistrat doar câteva cazuri locale de infectare în ultimele săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Reacția românilor blocați timp de o lună pe o croazieră în SUA, la întoarcerea în România
Reacția românilor blocați timp de o lună pe o croazieră în SUA, la întoarcerea în România

Aproximativ 300 de români au ajuns acasă în noaptea de miercuri spre joi, după ce au petrecut săptămâni întregi în izolare, pe nave de croazieră.

Românii blocați pe vasul de croazieră și-au pierdut speranța. Alți membri ai echipajelor s-au sinucis
Românii blocați pe vasul de croazieră și-au pierdut speranța. Alți membri ai echipajelor s-au sinucis

Românii blocați la bordul vasului de croazieră Navigator of the Seas au cerut ajutorul poliției americane la numărul de urgență, 911, pentru a fi lăsați să plece acasă.

15 români, în greva foamei pe un vas de croazieră. ”Vrem să plecăm acasă!”
15 români, în greva foamei pe un vas de croazieră. ”Vrem să plecăm acasă!”

15 români, angajați ai companiei Royal Caribbean, au intrat în greva foamei. Ei sunt blocați de aproape două luni la bordul unei nave de croazieră, scrie Daily Mail.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.