Parchetul belgian vrea ca mandatul european de arestare pe numele lui Puigdemont să fie pus în aplicare

Carles Puigdemont
Getty

Parchetul belgian a cerut, vineri, justiției să dea curs mandatului de arestare emis de autoritățile spaniole pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont.

„Procurorul a cerut să se dea curs mandatului european de arestare”, în faţa judecătorului care urmează să se pronunţe asupra acestui subiect, a declarat unul dintre avocaţi, Christophe Marchand, în faţa unor jurnalişti, potrivit AFP.

El a continuat precizând că apărarea va putea să „pledeze pe 4 decembrie”.

Madridul a emis pe 3 noiembrie mandate europene de arestare pe numele lui Puigdemont, fostul preşedinte al regiunii catalane, dar şi ale foştilor miniştri regionali Antoni Comin, Meritxell Serret, Lluis Puig şi Clara Ponsati, care s-au exilat în octombrie în Belgia împreună cu acesta.

Cu foarte puţin timp înaonte, şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy a anunţat vineri că se va supune hotărârii justiţiei belgiene.

Citește și
puidgemont
Puigdemont și alți patru foști miniștri catalani, eliberați condiționat în Bruxelles

„Am încredere în puterea judiciară şi, mai presus de orice, respect şi mă conformez hotărârilor ei (...) Dacă începem să punem asta în discuţie, nu cred să ne aflăm pe drumul bun”, a apreciat Rajoy, la Göteborg, unde participă la un summit social al liderilor Uniunii Europene.

După pledoariile apărării, prevăzute pe 4 decembrie, judecătorul tribunalului de primă instanţă de limbă olandeză de la Bruxelles urmează să delibereze şi să ia o hotărâre. Avocaţii au avertizat că vor folosi toate căile de recurs posibile, în apel, la Curtea de Casaţie, în cazul în care cererea de extrădare a Madridului va fi soluţionată pozitiv.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Proteste în Catalonia. Activiștii pro-independență flutură steagul separatist
Proteste în Catalonia. Activiștii pro-independență flutură steagul separatist

Mai multe artere rutiere din Catalonia au fost blocate de activiștii pro-independență.

Puigdemont și alți patru foști miniștri catalani, eliberați condiționat în Bruxelles
Puigdemont și alți patru foști miniștri catalani, eliberați condiționat în Bruxelles

Liderul catalan destituit, Carles Puigdemont, și cei patru foști miniștri ai cabinetului său vizați de mandate europene de arestare au fost eliberați condiționat de un judecător de instrucție din Bruxelles, duminică noapte.

Carles Puigdemont s-a predat poliției belgiene. Extrădarea ar putea dura cel puțin 6 săptămâni
Carles Puigdemont s-a predat poliției belgiene. Extrădarea ar putea dura cel puțin 6 săptămâni

Fostul lider al Cataloniei, Carles Puigdemont, s-a predat poliției belgiene.

Proteste la Bilbao după criza din Catalonia. Şi bascii vor acum independenţa
Proteste la Bilbao după criza din Catalonia. Şi bascii vor acum independenţa

Bilbao este cel mai mare oraş din Ţara Bascilor, o altă provincie spaniolă în care există o mişcare separatistă care ar dori ruperea de Spania.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.