Papa Francisc se simte din ce în ce mai bine. De joi dimineață „s-a dedicat activităților profesionale”

Papa Francisc
Profimedia

Papa se simte din ce în ce mai bine, după pneumonia care i-a afectat ambii plămâni. Vaticanul a anunțat joi seara că starea clinică a Papei Francisc se ameliorează ușor.

Este a șaptea zi de spitalizare a Suveranului Pontif în vârstă de 88 de ani, care suferă de pneumonie, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Deja în cursul zilei, cardinalii au fost încurajatori cu privire la starea de sănătate a papei Francisc, asigurând că acesta este 'pe drumul cel bun'.

„Starea clinică a Sfântului Părinte se ameliorează ușor. Este afebril (fără febră, n.red.) și parametrii lui hemodinamici rămân stabili. În această dimineață, el a primit Euharistia și apoi s-a dedicat activităților sale profesionale, a anunțat Vaticanul într-un buletin de sănătate la începutul serii, conform sursei citate.

Potrivit unei surse de la Vatican, acestea includ e cu cei mai apropiați colaboratori ai săi, citirea și semnarea de documente și apeluri telefonice.

Citește și
papa francisc
Surse Vatican: Papa, spitalizat pentru pneumonie, nu necesită oxigen suplimentar şi se ridică din pat

Papa Francisc, internat începând de vineri într-un spital din Roma cu pneumonie bilaterală, a petrecut o noapte liniștită și a luat micul-dejun, a anunțat, de asemenea, joi dimineață serviciul de presă al Vaticanului, confirmând o ușoară îmbunătățire a stării de sănătate a Suveranului Pontif.

Papa Francisc a fost internat vineri la Spitalul Gemelli din Roma cu bronșită, însă Sfântul Scaun a dezvăluit marți că liderul de la Vatican a dezvoltat pneumonie la ambii plămâni, o infecție potențial fatală a țesutului pulmonar. Miercuri, 'analizele de sânge, examinate de personalul medical', arătau 'o ușoară ameliorare, în special a semnelor de inflamație', a dat asigurări Vaticanul.

Această spitalizare a suscitat îngrijorare deoarece starea de sănătate a papei a fost deja fragilizată de o serie de probleme în ultimii ani, de la operații la colon și abdomen până la dificultăți la mers.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Papa Francisc, diagnosticat cu dublă pneumonie. Medicii i-au prescris „repaus absolut”
Papa Francisc, diagnosticat cu dublă pneumonie. Medicii i-au prescris „repaus absolut”

Papa Francisc, care petrece a șasea zi în spital pentru tratamentul unei infecții respiratorii, este alert și a mâncat dimineață, a anunțat Vaticanul, în cea mai recentă actualizare privind sănătatea fragilă a pontifului.

Surse Vatican: Papa, spitalizat pentru pneumonie, nu necesită oxigen suplimentar şi se ridică din pat
Surse Vatican: Papa, spitalizat pentru pneumonie, nu necesită oxigen suplimentar şi se ridică din pat

Papa Francisc, internat în spitalul Policlinico Agostino Gemelli din Roma, nu îşi petrece întreaga zi în pat, ci se şi ridică şi stă într-un fotoliu, au declarat miercuri surse de la Vatican, citate de agenţia italiană de presă ANSA.

Papa Francisc, diagnosticat cu o dublă pneumonie. Vaticanul: „Vă cere să continuați să vă rugați pentru el”
Papa Francisc, diagnosticat cu o dublă pneumonie. Vaticanul: „Vă cere să continuați să vă rugați pentru el”

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, suferă de dublă pneumonie şi continuă să prezinte un tablou clinic „complex”, a anunţat marţi Vaticanul într-un nou buletin medical transmis în a cincea zi a spitalizării suveranului pontif, relatează AFP.

De ce boală suferă Papa Francisc. De ce este internat în spital și ce probleme de sănătate îi pun viața în pericol
De ce boală suferă Papa Francisc. De ce este internat în spital și ce probleme de sănătate îi pun viața în pericol

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost internat recent la Spitalul Gemelli din Roma, după ce a fost diagnosticat cu o infecție care, spun medicii, îi poate pune viața în pericol.

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea
POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea

Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa.

 

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.