Papa Francisc a condamnat avortul în mesajul de Crăciun. Întreruperea sarcinii, comparată cu decesele în război

papa francisc
Getty

Papa Francisc a condamnat ferm avortul în mesajul său de Crăciun. 

 

În faţa a zeci de mii de credincioşi adunaţi luni în Piaţa Sfântul Petru din Roma, el a făcut o comparaţie între avorturi şi suferinţa copiilor în conflictele armate sau ca refugiaţi, relatează DPA, potrivit Agerpres.

„Câţi oameni nevinovaţi sunt ucişi în lumea noastră. În pântecele mamelor, în călătoriile făcute în disperare şi în căutarea speranţei, în vieţile tuturor acelor micuţi a căror copilărie a fost distrusă de război", a spus pontiful în vârstă de 87 de ani.

Argentinianul conduce Biserica Catolică de mai bine de un deceniu şi, în ciuda faptului că este liberal în unele probleme, cum ar fi drepturile homosexualilor, este cunoscut ca un oponent strict al avortului. El a numit anterior avortul ca fiind o crimă.

De asemenea, Papa Francisc a denunţat luni în mesajul său de Crăciun „situaţia umanitară disperată" a palestinienilor în Fâşia Gaza, făcând apel la eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas şi o încetare a focului.

Citește și
papa francisc
„Inima noastră este la Betleem”. Papa Francisc, mesaj emoționant de Crăciun
Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Papa Francisc denunţă
Papa Francisc denunţă "situaţia umanitară disperată " din Fâşia Gaza în mesajul său de Crăciun

Papa a denunţat luni în mesajul său de Crăciun "situaţia umanitară disperată" a palestinienilor în Fâşia Gaza, făcând apel la eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas şi o încetare a focului, relatează AFP.

„Inima noastră este la Betleem”. Papa Francisc, mesaj emoționant de Crăciun
„Inima noastră este la Betleem”. Papa Francisc, mesaj emoționant de Crăciun

"Inima noastră în această seară este la Betleem", a spus Papa Francisc duminică seara, în timpul slujbei de Crăciun, în vreme ce festivităţile din oraşul ocupat din Cisiordania sunt umbrite de război, transmite AFP.

Papa Francisc denunță ideologiile inflexibile, după binecuvântarea cuplurilor de același sex. „Ne împiedică să progresăm”
Papa Francisc denunță ideologiile inflexibile, după binecuvântarea cuplurilor de același sex. „Ne împiedică să progresăm”

Papa Francisc a avertizat împotriva poziţiilor ideologice inflexibile care pot împiedica Biserica să vadă realitatea şi să progreseze, scrie Agerpres.  

George Simion, acuzat că a mințit privind vizita la Vatican. „Papa Francisc nu l-a primit într-o audienţă privată”
George Simion, acuzat că a mințit privind vizita la Vatican. „Papa Francisc nu l-a primit într-o audienţă privată”

Monseniorul Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, neagă că Papa Francisc l-ar fi primit pe liderul AUR George Simion într-o audienţă privată.

 

CTP, despre poza cu Papa Francisc și George Simion: ”Papa, față în față cu un șobolan”. Cum s-a strecurat liderul AUR acolo
CTP, despre poza cu Papa Francisc și George Simion: ”Papa, față în față cu un șobolan”. Cum s-a strecurat liderul AUR acolo

George Simion s-a strecurat fraudulos, ca ”un șobolan”, printre membrii unei delegații de artiști italieni pentru a se fotografia alături de Papa Francisc, dezvăluie gazetarul Cristian Tudor Popescu.  

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.