Până când vrea Rusia să prelungească războiul din Ucraina. „Este un punct cheie pe care ruşii vor încerca să-l exploateze”

soldat rus
Profimedia

Şeful Centrului de combatere a dezinformării din Ucraina, Andrii Kovalenko, susţine că Rusia acumulează resurse militare pentru a prelungi războiul început acum aproape trei ani până în 2027, potrivit EFE.

 

Kovalenko, a cărui instituţie este ataşată Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a declarat sâmbătă pentru postul de televiziune Espreso că "Rusia nu caută negocieri serioase".

"Analizez nu doar declaraţiile (preşedintelui rus Vladimir) Putin, ci şi activitatea complexului militar-industrial rus, potenţialul economic şi accentul pus pe apărare şi continuare a unui război intens pe tot parcursul anului 2025, precum şi încercarea de a acumula resurse şi de a le distribui într-un mod care să le permită să lupte până în 2027", a explicat el.

Potrivit acestuia, Rusia vrea ca orice negocieri de încetare a focului să se desfăşoare fără Ucraina.

"Cei de la Moscova s-au gândit că aceasta va funcţiona cu (preşedintele ales) Donald Trump. Lui Putin nu-i place, din câte se vede, poziţia lui Volodimir Zelenski, aşa că încearcă să negocieze fără el", a spus Kovalenko.

Citește și
Dorin Recean
Recean: Rusia lasă Transnistria fără gaze pentru a prelua puterea în Moldova, pe care o va folosi apoi în războiul cu Ucraina

În opinia sa, ruşii fac tot posibilul pentru a submina procesul care ar putea duce la negocieri şi pentru a da vina pe Ucraina pentru aceasta, pregătind în acelaşi timp resurse pentru continuarea războiului.

Mai mult, Putin încearcă să "impună" viitoarei echipe Trump ideea că Ucraina nu poate să facă parte din NATO şi pune sub semnul întrebării integrarea sa viitoare în Uniunea Europeană.

"Sper că aceste mişcări sunt anticipate nu doar de noi, ci şi de noua istraţie Donald Trump şi de Uniunea Europeană", a subliniat el.

În opinia sa, Putin poate fi obligat să negocieze doar prin forţă şi prin aliaţii care susţin acţiunile Rusiei, în special China.

"Dacă China este atrasă în acest proces şi nu este de partea Rusiei, retorica rusă se va schimba, deoarece Moscova nu va putea menţine intensitatea războiului fără ajutor pentru eludarea sancţiunilor şi sprijinirea complexului militar-industrial", consideră responsabilul ucrainean.

Totuşi, a spus el, este important să vedem o poziţie fermă din partea Statelor Unite în duelul diplomatic cu Rusia.

"Sarcina noastră este să evităm manipulările cu ideea de garanţii de securitate pentru Rusia, asigurându-ne că aceste garanţii nu ne slăbesc integrarea europeană sau garanţiile de securitate. Acesta este un punct cheie pe care ruşii vor încerca să-l exploateze", a concluzionat Kovalenko.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Armata rusă susţine că a interceptat opt rachete americane ATACMS lansate de Ucraina
Armata rusă susţine că a interceptat opt rachete americane ATACMS lansate de Ucraina

Armata rusă a afirmat sâmbătă că a interceptat opt rachete americane ATACMS lansate de Ucraina împotriva teritoriului său, un tip de atac prezentat de Moscova drept o linie roşie în conflict.

Recean: Rusia lasă Transnistria fără gaze pentru a prelua puterea în Moldova, pe care o va folosi apoi în războiul cu Ucraina
Recean: Rusia lasă Transnistria fără gaze pentru a prelua puterea în Moldova, pe care o va folosi apoi în războiul cu Ucraina

Criza energetică din Transnistria, lăsată fără gaze de Kremlin, a fost premeditată de Rusia cu scopul de a prelua puterea în Moldova, pe care să o folosească apoi în războiul său împotrva Ucrainei, avertizează premierul Dorin Recean.

Ucraina vrea să obțină în România despăgubiri de 4 miliarde de euro de la Rusia. Procesul de la Tribunalul București
Ucraina vrea să obțină în România despăgubiri de 4 miliarde de euro de la Rusia. Procesul de la Tribunalul București

În plin război, Ucraina încearcă să obțină, în instanțele din România, compensații de peste 4 miliarde de dolari de la Federația Rusă.

Anul 2025 ar putea aduce sfârșitul războiului din Ucraina, dar nu și un învingător. ”Situația se schimbă dramatic”
Anul 2025 ar putea aduce sfârșitul războiului din Ucraina, dar nu și un învingător. ”Situația se schimbă dramatic”

„Trebuie să spun că situația se schimbă dramatic”, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la conferința de presă de la sfârșitul anului 2024. "Există mișcare de-a lungul întregii linii a frontului. În fiecare zi".

 

Europa are un nou centru de putere. Statul care a făcut un salt uriaș în trei ani de la invazia rusă în Ucraina
Europa are un nou centru de putere. Statul care a făcut un salt uriaș în trei ani de la invazia rusă în Ucraina

Europa se aşteaptă la o perioadă turbulentă în noul an. Realegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA este încă un şoc, după pandemia de coronavirus şi războiul din Ucraina.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.