Ora Pământului a fost marcată din Europa până în Asia sau Australia

×
Codul embed a fost copiat

Clădirile simbolice din Paris, Roma, Hong Kong sau Taipei au rămas pe rând în beznă timp de o oră, urmând o tradiţie începută acum câţiva ani de o organizaţie din Sydney

La 20:30 primarul Parisului a stins complet luminile turnului Eiffel. Acţiunea a fost repetată şi la poarta Brandenburg din Berlin.

Ronald Gramling, purtător de cuvânt World Wildlife Fund: "Stingerea luminii monumentelor precum poarta din Brandenburg din spatele meu este o activitate simbolică. Putem crea şi construi lucruri minunate, dar totodată putem distruge natura şi clima noastră. "

În zona porţii Brandenburg, ecologiştii au improvizat un cinema în aer liber. Impunătorul Coloseum de la Roma a dispărut şi el în noapte.

O adevărată economie de electricitate s-a făcut şi în Hong Kong. Peste 3.000 de clădiri au rămas în beznă, printre ele numărându-se şi cele din portul Victoria.

Citește și
Nicolas Sarkozy
Nicolas Sarkozy, exclus din Legiunea de Onoare. Fostul președinte z, pedepsit după ce a fost găsit vinovat de corupție

Dacă aici, de obicei, turişii vin să vadă celebrul show de lumini şi de lasere, acum zgârie norii abia dacă se mai vedeau în întuneric.

A doua cea mai înaltă clădire din lume și-a stins și ea luminile. Taipei 101 a marcat evenimentul Earth Hour etaj după etaj.

Proiectul Ora Pământului a fost început în 2007 la Sydney și este acum cea mai mare mişcare la nivel mondial pentru mediu, inspirând milioane de oameni să ia atitudine pentru a salva planeta.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Nicolas Sarkozy, exclus din Legiunea de Onoare. Fostul președinte z, pedepsit după ce a fost găsit vinovat de corupție
Nicolas Sarkozy, exclus din Legiunea de Onoare. Fostul președinte z, pedepsit după ce a fost găsit vinovat de corupție

O sancţiune rară pentru un fost preşedinte: Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare în urma condamnării sale, devenită definitivă, la un an de închisoare pentru corupţie.

Proteste masive în SUA. Milioane de americani au scandat „Nu vrem rege!” în ziua aniversării lui Donald Trump
Proteste masive în SUA. Milioane de americani au scandat „Nu vrem rege!” în ziua aniversării lui Donald Trump

Milioane de americani au ieșit pe străzi ca să îi spună lui Donald Trump că nu vor să fie conduși de un rege. În Los Angeles, protestele pașnice au degenerat în violențe, iar oamenii legii au folosit gaze lacrimogene.

Donald Trump avertizează Iranul: Dacă suntem atacaţi în orice fel, întreaga forţă a SUA se va abate asupra voastră
Donald Trump avertizează Iranul: Dacă suntem atacaţi în orice fel, întreaga forţă a SUA se va abate asupra voastră

Preşedintele Donald Trump a declarat că SUA „nu a avut nimic de-a face cu atacul asupra Iranului, de sămbătă seară”, într-o postare pe platforma sa de socializare și a lansat un avertisment Teheranului să nu-i implice ţara în conflict.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.