ONU cere alegeri ”libere şi corecte” în Siria după perioada de tranziţie. ”Asistăm în prezent la începuturile unei noi Sirii”

siria

Emisarul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, a cerut miercuri, la Damasc, organizarea de "alegeri libere şi corecte" după perioada de tranziţie, relatează AFP.

Geir Pedersen a încheiat o misiune la Damasc, în timpul căreia s-a întâlnit duminică cu liderul noilor autorităţi siriene, Abu Mohammad al-Jolani, pe numele său real Ahmed al-Shareh.

"Cred că este important să spunem că există multă speranţă, că asistăm în prezent la începuturile unei noi Sirii", a spus emisarul ONU într-o declaraţie pentru jurnalişti.

"O nouă Sirie (...) care va adopta o nouă Constituţie care să garanteze un nou contract social pentru toţi sirienii şi care va organiza alegeri corecte şi libere" după perioada de tranziţie, a mai spus el.

Emisarul ONU a subliniat importanţa de a avea "o tranziţie politică care să includă cel mai larg spectru al societăţii siriene şi al partidelor siriene".

Citește și
recep tayyip erdogan
WSJ: Erdogan plănuiește o incursiune pe teritoriul Siriei după fuga lui Assad. Reacția Washingtonului

O coaliţie de grupări rebele condusă de islamiştii din Hayat Tahrir al-Sham (HTS), al cărui lider este Jolani, a preluat puterea în Siria pe 8 decembrie, înlăturându-l de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad, care a condus ţara timp de peste 20 de ani.

Coaliţia l-a numit pe Mohammad al-Bashir premier responsabil cu tranziţia, care a promis că va "garanta drepturile tuturor". Mandatul său de premier de tranziţie se va încheia pe 1 martie.

Pedersen a recunoscut că "există stabilitate la Damasc, dar provocările persistă în alte zone". El a spus că "una dintre cele mai mari provocări este situaţia din nord-est", unde kurzii au stabilit zone autonome şi unde au loc lupte între forţele lor şi grupurile pro-turce.

Statele Unite au anunţat marţi prelungirea unui armistiţiu, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi şi grupările pro-turce din Manbij, o zonă majoritar arabă.

"Sunt foarte încântat să constat că armistiţiul a fost prelungit şi pare să continue, dar noi sperăm să vedem o soluţie politică", a mai declarat emisarul ONU. 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Un pretins deținut filmat în timp ce era eliberat de rebeli dintr-o închisoare din Siria era de fapt un torționar | Video
Un pretins deținut filmat în timp ce era eliberat de rebeli dintr-o închisoare din Siria era de fapt un torționar | Video

Epilog neaşteptat în cazul unui reportaj difuzat joia trecută din Siria de postul CNN.

WSJ: Erdogan plănuiește o incursiune pe teritoriul Siriei după fuga lui Assad. Reacția Washingtonului
WSJ: Erdogan plănuiește o incursiune pe teritoriul Siriei după fuga lui Assad. Reacția Washingtonului

Turcia şi miliţiile sale aliate acumulează forţe la graniţa cu Siria, mişcări ce sugerează posibilitatea ca Ankara să pregătească o incursiune pe scară largă în teritoriul din Siria controlat de kurzi, care sunt susţinuţi de Statele Unite, conform WSJ.

Țara lovită de cel mai grav set de crize din ultimii ani după pierderea aliatului regional major Siria
Țara lovită de cel mai grav set de crize din ultimii ani după pierderea aliatului regional major Siria

Iranul se confruntă cu cel mai grav set de crize din ultimii ani, confruntându-se cu o economie aflată într-o spirală descendentă, împreună cu o serie de lovituri geopolitice şi militare fără precedent la adresa puterii sale în Orientul Mijlociu.

Decizia anunțată de noul lider de la Damasc după căderea regimului Assad. Mesajul transmis presei internaționale
Decizia anunțată de noul lider de la Damasc după căderea regimului Assad. Mesajul transmis presei internaționale

Facţiunile rebele din Siria vor fi „desfiinţate”, a promis şeful grupului care a condus la înlăturarea lui Bashar al-Assad, în timp ce fostul preşedinte i-a denunţat pe noii conducători ai ţării drept „terorişti”, potrivit 24.

Bashar al-Assad, prima declaraţie după căderea sa: „Plecarea mea din Siria nu a fost planificată”
Bashar al-Assad, prima declaraţie după căderea sa: „Plecarea mea din Siria nu a fost planificată”

Preşedintele sirian răsturnat de la putere, Bashar al-Assad, care şi-a găsit refugiu la Moscova, a făcut luni o primă declaraţie, în care susţine că nu a fugit premeditat din Damasc în ziua în care rebelii au cucerit capitala.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.