OMS: Bolile ar putea ucide mai mulţi oameni decât bombele în Fâşia Gaza

Fasia Gaza
Getty

Mai mulţi oameni ar putea muri din cauza bolilor decât a bombardamentelor în Fâşia Gaza dacă sistemul de sănătate de acolo nu este reparat, a avertizat marţi o purtătoare de cuvânt al OMS, transmite Reuters.

Autorităţile sanitare din Gaza susţin că peste 15.000 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene, multe altele fiind date dispărute.

Israelul a promis să anihileze mişcarea islamistă palestiniană Hamas, după ce aceasta a ucis peste 1.200 de persoane şi a luate alte 240 ostatice în timpul unui atac terorist de amploare comis în sudul Israelului pe 7 octombrie.

''În cele din urmă vom vedea mai mulţi oameni murind din cauza bolilor decât din cauza bombardamentelor dacă nu suntem capabili să reconstruim sistemul sanitar'', a spus Margaret Harris într-o conferinţă de presă la Geneva, potrivit Agerpres.

Ea şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o creştere a numărului de cazuri de boli infecţioase, în special enterocolită.

Citește și
israel atac iran
LIVE TEXT Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Naţiunea Leilor” vizează programul nuclear al țării

''Nu există deloc medicamente, activităţi de vaccinare, acces la apă potabilă şi alimente. Am văzut un număr foarte mare de cazuri de diaree în rândul copiilor'', a adăugat reprezentanta OMS.

Ea a calificat drept o ''tragedie'' căderea spitalului Al-Shifa din nordul Fâşiei Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
LIVE TEXT Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Naţiunea Leilor” vizează programul nuclear al țării
LIVE TEXT Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Naţiunea Leilor” vizează programul nuclear al țării

Israelul a atacat Iranul, vineri dimineață. Explozii au fost auzite la nord-est de capitala Teheran, a anunţat presa de stat. Comandatul adjunct al forțelor armate iraniene ar fi fost ucis.

China ar fi atacat unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale SUA. FBI: Beijngul lucrează non-stop pentru a se infiltra
China ar fi atacat unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale SUA. FBI: Beijngul lucrează non-stop pentru a se infiltra

Un incident din 2024, făcut public recent reaprinde îngrijorările SUA că Beijngul vrea să-i atace agricultura, un domeniu economic vital.

Ce a postat un cuplu britanic, înainte de prăbușirea avionului Air India. Se întorceau acasă după o experiență de wellness
Ce a postat un cuplu britanic, înainte de prăbușirea avionului Air India. Se întorceau acasă după o experiență de wellness

Un cuplu britanic care conduce o companie de wellness spiritual în Londra a postat un videoclip de la aeroport despre „experiența lor magică” în India, în timp ce așteptau să se îmbarce la bordul zborului fatal Air India.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.