OMS: Africa ar putea avea peste 250 de milioane de cazuri de coronavirus în următorul an

OMS: Africa ar putea avea peste 250 de milioane de cazuri de coronavirus în următorul an
Getty

Aproximativ 250 de milioane de oameni din 47 de țări africane vor fi infectate cu coronavirus în următorul an, dar rata mortalității va fi mai mică decât în SUA și Europa, conform unui studiu realizat de OMS.

Continentul african va avea mai puține decese decât Europa și SUA deoarece populația este mai tânără și prezintă un stil de viață mai diferit, relatează The Guardian.

Biroul regional al OMS din Africa a prezis o rată mai mică de transmitere a coronavirusului pe continent, care va rezulta în aproximativ 190.000 de decese.

Cu toate acestea, experții avertizează că sistemul de sănătate va fi suprasolicitat, din cauza numărului mare de internări.

O persoană din patru va fi infectată cu coronavirus în Africa în următorul an

 

Citește și
malarie
Specialiștii testează un nou vaccin împotriva malariei. Ar putea salva milioane de vieți

O persoană din patru va fi infectată cu coronavirus în Africa în primul an al pandemiei, ceea ce înseamnă aproximativ 22% din populația totală a continentului. De asemenea, coronavirusul va fi prezent în Africa, cel mai probabil, pentru mai mulți ani.

Având în vedere că populația este mult mai tânără în Africa comparativ cu alte continente, rata transmisiei este una mai scăzută.

Un alt factor este reprezentat de rata mică a obezității în țările africane, comparativ cu Statele Unite sau alte țări din lume.

„Cel mai important factor este vârsta. Avem de asemenea puțini oameni obezi, chiar dacă numărul este în creștere. Nu la nivelul Statelor Unite”, a declarat Humphrey Karamagi, analist OMS.

Previziuni ONU: 1,2 miliarde de cazuri și 3,3 milioane de decese

 

Un raport ONU privind epidemia de coronavirus în Africa, realizat în luna aprilie, prezenta un scenariu mult mai grav: 1,2 miliarde de persoane infectate și 3,3 milioane de decese.
Cele două rapoarte nu pot fi comparate, deoarece raportul OMS nu include Djibouti, Egipt, Maroc, Somalia, Sudan sau Tunisia.

„Am încercat să luam în calcul ce vedem pe teren. Și vedem o rată mai mică a transmisiei în țările africane comparativ cu Europa și SUA”, a spus Karamagi.

Experții consideră că țările africane raportează mai puține cazuri deoarece nu le detectează, dar Karamagi a oferit drept exemplu Africa de Sud, care are o capacitate de testare foarte bună, dar puține cazuri.

„Ar putea fi un efect al raportării, dar nu credem că acest lucru explică rata, având în vedere tiparul pe care îl vedem. Este ceva legat de cultura socială, de dezvoltare sau structura mediului care duce la o rată mică a transmiterii”, a adăugat Karamagi.

Nigeria ar putea fi cea mai afectată țară din Africa

 

Experții OMS au calculat riscul expunerii și au estimat numărul de infectări și decese pentru toate cele 47 de țări din regiunea OMS.

Riscul expunerii, care este specific pentru fiecare țară, este determinat de factori precum numărul persoanelor dintr-o locuință, procentul populației care trăiește în locuri supra-aglomerate și infrastructură.

Țările mici, precum Mauritius, sunt printre cele mai vulnerabile, în timp ce țările cu o populație mai mare, precum Nigeria sau Mauritania, vor fi mai puțin vulnerabile.

Raportat la populație, Mauritius, Seychelles și Guinea vor avea cel mai probabil cele mai multe cazuri.

Per total, cel mai mare număr de infecții este așteptat în Nigeria, urmată de Algeria și Africa de Sud.

În prezent, rata mortalității pe teritoriul Africii este de 0,06%, comparativ cu 0,1% la nivel mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
OMS avertizează: Zeci de milioane de oameni ar putea fi infectați cu coronavirus în Africa
OMS avertizează: Zeci de milioane de oameni ar putea fi infectați cu coronavirus în Africa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că Africa s-ar putea lupta cu epidemia de Covid-19 mai mulţi ani şi că aici vor muri din cauza coronavirusului până la 190.000 de oameni în următoarele 12 luni.

Specialiștii testează un nou vaccin împotriva malariei. Ar putea salva milioane de vieți
Specialiștii testează un nou vaccin împotriva malariei. Ar putea salva milioane de vieți

Testele pe scară largă al celui mai avansat vaccin experimental conceput până în prezent împotriva malariei, o maladie care face în fiecare an mai multe sute de mii de victime în Africa, au ajuns în Ghana.

Avertisment OMS: Africa ar putea deveni noul epicentru al pandemiei de coronavirus
Avertisment OMS: Africa ar putea deveni noul epicentru al pandemiei de coronavirus

Africa ar putea deveni noul epicentru al pandemiei de coronavirus, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.