OMS a avertizat că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei

OMS spune că termenul de ”distanțare socială” este greșit. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb
Inquam/ Cornel Putan

OMS avertizează că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat luni că relaxarea măsurilor nu înseamnă finalul pandemiei şi directorul Tedros Adhanom a anunţat că peste 600 de spitale din lume ar putea înscrie pacienţi în studii clinice pentru medicamente împotriva Covid-19, transmite News.ro.

În conferinţa de presă susţinută luni, Tedros a spus că relaxarea restricţiilor nu reprezintă finalul niciunei epidemii şi că va fi nevoie de „efoturi susţinute” din partea guvernelor şi oamenilor.

Măsurile de izolare pot ajuta o ţară să reducă presiunea epidemiei, dar nu o pot opri, a spus el. Guvernele trebuie să se asigure că pot „detecta, testa, izola şi îngriji fiecare caz şi că poate să îi urmărească pe toţi cei care au avut cu un bolnav”.

Tedros a adăugat că peste 600 de spitale din lume pot fi gata să înscrie pacienţi în teste clinice ale OMS pentru medicamente şi că organizaţia va trimite ţărilor 180 de milioane de măşti chirurgicale luna aceasta şi luna viitoare.

Citește și
OMS
Australia cere o anchetă independentă asupra modului în care OMS a gestionat criza

El a subliniat că organizaţia pe care o conduce pune la dispoziţie toate datele pe care le are şi că fiecare viaţă este importantă.

„Suntem deschişi şi nu ascundem nimic... Vrem ca toate ţările să primească acelaşi mesaj imediat, pentru că asta le ajută să se pregătească bine şi să se pregătească repede... Nu doar SUA, ci toate ţările primesc informaţia imediat”, a sus Tedros.

El a adăugat că „oricine moare este tatăl sau bunica cuiva”. „Este viaţă şi din acest motiv preferăm să vedem indivizii, figurile şi oamenii. Nu sunt numere sau rate, sunt oameni. Din acest motiv nu avem secrete şi de îndată ce avem informaţii le transmitem. Vrem să salvăm vieţi, chiar dacă este vorba despre o singură viaţă”.

Şeful OMS şi-a început conferinţa mulţumind artiştilor care, în weekend, au susţinut evenimentul organizat împreună cu Global Citizen, „One World: Together at Home”, care a generat donaţii de aproximativ 128 de milioane de dolari. Suma va fi alocată în sprijinul lucrătorilor sanitari din prima linie în lupta împotriva Covid-19.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
OMS: sintagma de ”distanțare socială” este greșită. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb
OMS: sintagma de ”distanțare socială” este greșită. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb

OMS consideră că sintagma de ”distanțare socială” este greșit, pentru că implică un sentiment de deconectare de cei dragi, iar în locul acestuia trebuie folosită expresia ”distanțare fizică”.

Australia cere o anchetă independentă asupra modului în care OMS a gestionat criza
Australia cere o anchetă independentă asupra modului în care OMS a gestionat criza

Australia a cerut duminică deschiderea unei anchete independente privind lupta mondială împotriva pandemiei de COVID-19 şi asupra modului în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a gestionat criza, relatează AFP.

OMS: La fel ca China, multe ţări vor trebui să-şi revizuiască numărul de decese
OMS: La fel ca China, multe ţări vor trebui să-şi revizuiască numărul de decese

La fel ca China, care a anunţat vineri 1.290 de decese în plus la Wuhan, multe ţări vor trebui să-şi revizuiască bilanţul uman al pandemiei Covid-19, a estimate Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Avertisment OMS: Africa ar putea deveni noul epicentru al pandemiei de coronavirus
Avertisment OMS: Africa ar putea deveni noul epicentru al pandemiei de coronavirus

Africa ar putea deveni noul epicentru al pandemiei de coronavirus, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

OMS avertizează că nu există dovezi că testele pentru anticorpi dovedesc imunitatea
OMS avertizează că nu există dovezi că testele pentru anticorpi dovedesc imunitatea

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat vineri cu privire la testarea coronavirusului, afirmând că nu există dovezi că testele serologice pot arăta dacă o persoană are imunitate sau că nu mai riscă să se reinfecteze, relatează CNBC.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.