Oficial ONU, vizită rară în Coreea de Nord. Se vor discuta „subiecte de interes şi preocupări comune"

Kim Jong-un
Getty

Secretarul general adjunct al ONU, responsabil cu afacerile politice, Jeffrey Feltman, se va afla de marți până vineri într-o vizită oficială în Coreea de Nord.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Naţiunilor Unite, Stephane Dujarric, vizita are loc la şase zile după ce Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să lovească, potrivit nord-coreenilor, orice punct de pe teritoriul continental al Statelor Unite, informează AFP, citat de Agerpres.

Va fi prima vizită a lui Jeffrey Feltman în această ţară de la preluarea mandatului în 2012. Ultimul secretar general adjunct al Naţiunilor Unite pentru afaceri politice care s-a deplasat în Coreea de Nord a fost B. Lynn Pascoe în februarie 2010, potrivit ONU.

Cea mai recentă vizită a unui înalt responsabil al ONU în Coreea de Nord a fost efectuată în octombrie 2011 de Valerie Amos, fost secretar general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonatoare a ajutoarelor de urgenţă.

Întrevederile lui Jeffrey Feltman cu oficiali nord-coreeni se vor concentra pe „subiecte de interes şi preocupări comune", a adăugat purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, fără să poată preciza dacă responsabilul ONU va fi primit de numărul unu nord-coreean, Kim Jong-Un.

Citește și
lansare racheta nord-coreeana hwasong-15
Pregătiri pentru un atac nord-coreean în Hawaii. Câţi locuitori ar supravieţui unei explozii nucleare

El se va întâlni cu diplomaţi străini şi cu echipa Naţiunilor Unite desfăşurată în Coreea de Nord cu o misiune umanitară. Jeffrey Feltman va merge la mai multe situri unde ONU derulează proiecte, a adăugat Stéphane Dujarric, subliniind că vizita se va desfăşura în principal în regiunea capitalei Phenian.

În Coreea de Nord sunt prezente şase agenţii ONU: PNUD (dezvoltare), UNICEF (copii), OMS (sănătate), PAM (alimentaţie), FAP (agricultură) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie. În total, ONU numără circa 50 de angajaţi internaţionali care lucrează pentru aceste agenţii.

Această vizită este urmarea invitaţiei transmise de nord-coreeni secretariatului general al ONU în cursul Adunării Generale a Organizaţiei, în septembrie, a mai declarat Stéphane Dujarric.

Întrebat dacă vizita lui Jeffrey Feltman vizează să pregătească o deplasare ulterioară la Phenian a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, purtătorul de cuvânt nu a oferit un răspuns precis. Şeful ONU şi-a manifestat constant disponibilitatea pentru o misiune de bune oficii, dacă va fi necesar, a spus el, citat de AFP

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Mărturiile dezertorilor nord-coreeni, despre testele nucleare. De ce boli ar suferi aceștia
Mărturiile dezertorilor nord-coreeni, despre testele nucleare. De ce boli ar suferi aceștia

Transfugi nord-coreeni care au locuit în apropierea zonei în care se fac teste nucleare au afirmat că suferă din cauza expunerii la radiaţii şi că se tem pentru sănătatea familiilor lor, care sunt în continuare acolo.

Pregătiri pentru un atac nord-coreean în Hawaii. Câţi locuitori ar supravieţui unei explozii nucleare
Pregătiri pentru un atac nord-coreean în Hawaii. Câţi locuitori ar supravieţui unei explozii nucleare

Autorităţile din Hawaii au repus în funcţiune şi au testat sistemul de avertizare a populaţiei din timpul Războiului Rece, pentru ca turiştii şi localnicii să poată fi avertizaţi din timp, în cazul în care Coreea de Nord ar lansa un atac nuclear.

Nord-coreenii au sărbătorit, în piață, cel mai recent test cu rachetă al Phenianului
Nord-coreenii au sărbătorit, în piață, cel mai recent test cu rachetă al Phenianului

Soldații nord-coreeni au participat, vineri, la o manifestație publică de celebrare a celui mai recent test cu rachetă efectuat, în 29 noiembrie, de Phenian.

Rusia: Statele Unite caută o scuză pentru a distruge Coreea de Nord
Rusia: Statele Unite caută o scuză pentru a distruge Coreea de Nord

Acuzații dure din partea Rusiei la adresa Statelor Unite. Șeful diplomației ruse susține că SUA doresc să distrugă Coreea de Nord, relatează BBC.

SUA, precizări despre un posibil război cu Coreea de Nord: ”Ar fi complet distrusă”
SUA, precizări despre un posibil război cu Coreea de Nord: ”Ar fi complet distrusă”

Statele Unite au avertizat Coreea de Nord că ar fi "complet distrusă" dacă va izbucni războiul, după ce Phenianul a lansat miercuri cea mai avansată rachetă balistică intercontinentală, scrie Reuters.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.