O tornadă a făcut prăpăd în Sicilia. Două persoane au murit

×
Codul embed a fost copiat

Două persoane au murit şi cel puţin alte patru au fost rănite după ce o tornadă a lovit, vineri, insula siciliană Pantelleria, a anunţat Protecţia civilă italiană, potrivit Agerpres, care citează AFP şi dpa.

Tornada "a lovit şi a răsturnat şase maşini", a precizat agenţia pe pagina sa de Facebook, publicând fotografii care arată un vehicul izbit de o casă şi un altul care s-a prăbuşit, carbonizat, pe un câmp.

Un pompier care nu se afla în timpul serviciului este una dintre persoanele decedate pe această mică insulă populară în rândul turiştilor, situată între Sicilia şi Tunisia şi locuită doar de câteva mii de persoane.

Salvatore Cocina, şeful regional al Protecţiei civile, a declarat, pentru agenţia de ştiri ANSA, că nouă persoane au fost rănite.

Vântul puternic a făcut ravagii pe un drum de coastă în câteva secunde, a relatat presa locală.

Citește și
incendii sicilia
Sicilia, în stare de urgenţă pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

"A fost o imagine apocaliptică", a declarat un paramedic aflat la faţa locului pentru ANSA.

Pompierii au declarat că tornada a lovit chiar înainte de ora 19:00 (17:00 GMT), smulgând copaci din rădăcină şi distrugând acoperişuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Microbuz cu muncitori români, accident grav în Sicilia. Șoferița care a provocat coliziunea a murit pe loc
Microbuz cu muncitori români, accident grav în Sicilia. Șoferița care a provocat coliziunea a murit pe loc

Un microbuz în care se aflau nouă cetăţeni români care se îndreptau spre Sicilia a fost implicat într-un accident grav, miercuri, pe un drum din localitatea Enna.

Sicilia, în stare de urgenţă pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie
Sicilia, în stare de urgenţă pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

Guvernul regional din Sicilia a declarat stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie care fac ravagii pe insulă de la sfârşitul lunii iulie, informează DPA sâmbătă.

Român găsit mort pe un câmp din Sicilia, la 5 luni după ce a descoperit cadavrul șefului său
Român găsit mort pe un câmp din Sicilia, la 5 luni după ce a descoperit cadavrul șefului său

Misterul morții unui fermier italian se adâncește după ce angajatul care i-a găsit cadavrul, un român de 39 de ani, a fost găsit și el decedat, vineri, potrivit La Repubblica.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.