O rachetă lansată de China a fost la un pas de a lovi New York

O rachetă lansată de China a fost la un pas de a lovi New York
Getty

O mare parte dintr-o rachetă chinezească a fost foarte aproape de a se prăbuși peste New York, într-o prăbușire necontrolată care trebuia să încheie o misiune de succes a unui zbor test.

 

China a lansat săptămâna trecută noua versiune a celei mai mari rachete ale sale, Long March 5B, dintr-o bază aflată în sudul țării, scrie Ars Technica.

Lansarea a decurs normal și a reprezentat încă un succes pentru China, care încearcă să dezvolte un program de zboruri spațiale umane.

În următorii ani, această rachetă va lansa componente ale unei stații spațiale modulare.

Citește și
trump
Trump, în conflict cu o reporteră de origine chineză: ”Să pui întrebarea asta Chinei”

Datorită designe-ului său, nucleul rachetei ajunge pe orbită imediat după lansare, restul trebuind să cadă înapoi în ocean.

Cele două motoare principale YF-77 au împins sarcina principală pe o orbită spațială experimentală, separând restul rachetei care urma să se prăbușească pe pământ.

Așa se face că resturile rachetei, cu o masă de peste 20 de tone, s-au prăbușit de la 160 de kilometri altitudine.

A fost cel mai mare obiect care a făcut obiectul unei prăbușiri necontrolate în atmosfera Pământului, de la prăbușirea stației spațiale sovietice Salyut 7 în Argentina, în 1991, a declarat Jonathan McDowell, astonom la Centrul de Astrofizică Harvard- Smithsonian.

Nu este clar cât de mult din corpul rachetei a supraviețuit interacțiunii sale cu atmosfera, cert este că mare parte din cele peste 20 de tone nu a ars la intrarea în atmosferă.

”Nu aș fi surprins dacă mai multe bucăți cu mase de la 100 la 300 de kilograme ar fi lovit suprafața”, a declarant McDowell.

 

Resturi găsite în ocean, în Costa de Fildeș

 

Potrivit acestuia, posibile resturi ale rachetei ar fi gost găsite în regiunea Coastei de Fildeș, în Oceanul Atlantic.

Ce este de remarcat însă este faptul că, înainte de a intra în atmosfera Pământului, traiectoria rachetei ducea direct spre New York.

Practic, dacă ar fi intrat cu 15 minute mai devreme în atmosferă, rămășițele rachetei s-ar fi prăbușit peste metropola americană.

China a neglijat și înainte problema prăbușirii rachetelor sale, resturile acestora căzând în mod frecvent în sate de pe teritoriul său.

 

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Conflict militar între India și China. Câți soldați au fost răniți
Conflict militar între India și China. Câți soldați au fost răniți

11 soldați, patru indieni și șapte chinezi, au fost răniți în urma unui incident militar la granița dintre cele două țări, scrie CNN.

Trump, în conflict cu o reporteră de origine chineză: ”Să pui întrebarea asta Chinei”
Trump, în conflict cu o reporteră de origine chineză: ”Să pui întrebarea asta Chinei”

Președintele SUA, Donald Trump, și-a încheiat brusc conferința de presă de luni după ce a fost deranjat de un reporter de origine chineză, scrie CNN.

Aproape toți bolnavii de Covid-19 au dezvoltat imunitate. Studiul care oferă speranță
Aproape toți bolnavii de Covid-19 au dezvoltat imunitate. Studiul care oferă speranță

Aproape toate persoanele infectate cu Covid-19 au dezvoltat anticorpi și vor avea parte de un anumit tip de imunitate, susține un studiu efectuat în China, citat de Daily Mail.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.