O pacientă spaniolă de 104 ani a ieșit în aplauze din spital, după ce a învins Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Elena, o pacientă spaniolă în vârstă de 104 ani, a fost externată după ce a învins boala COVID-19 şi după ce a stat 14 zile internată.

 

"Elena este o supravieţuitoare, anul trecut a fost internată cu gripă A, iar anul acesta a depăşit infecţia COVD-19" provocată de SARS-CoV-2, a informat medicul Alvaro Alejandre de Ońa, care a tratat-o pe pacienta centenară, potrivit Agerpres.

Medicul a mai subliniat faptul că femeia nu a avut nevoie de respiraţie asistată.

Exemplul Elenei constitue un licăr de speranţă în acest al doilea val, având în vedere că vârsta sa înaintată constituie unul din factorii cei mai importanţi la pacienţii infectaţi.

Citește și
Patru lei de la o grădină zoologică din Spania au fost depistați cu Covid-19
Patru lei de la o grădină zoologică din Spania au fost depistați cu Covid-19

Acest caz special a determinat personalul Serviciului de Medicină Internă, medici, infirmiere şi personal auxiliar să se despartă cu aplauze de Elena la ieşirea din spital, care le-a mulţumit şi le-a urat la rândul ei sănătate şi ca "totul să se rezolve cu bine".

Ea a cerut să fie dusă acasă, unde trăieşte singură şi duce o viaţă independentă, fapt dovedit prin forţa cu care a combătut boala, se arată în comunicatul spitalului.

Gregorio Marańón este unul dintre marile spitale de stat din Madrid şi unul care a îngrijit cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 din Spania (12.719 de pacienţi).

În perioada de vârf a epidemiei de la Madrid (6 martie - 2 aprilie), au fost spitalizate peste 1.000 de persoane la acest centru, iar în cel de-al doilea val au fost tratate peste 2.300 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

În prezent, în secţiile spitalului Gregorio Marańón sunt internaţi 96 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 23 sunt la terapie intensivă. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ministrul spaniol al Sănătăţii:
Ministrul spaniol al Sănătăţii: "Ne aflăm la începutul sfârşitului pandemiei de COVID-19"

Ministrul spaniol al Sănătăţii, Salvador Illa, a asigurat că Spania ar trebui să obţină imunitatea colectivă faţă de Covid-19 la finalul verii 2021.

Patru lei de la o grădină zoologică din Spania au fost depistați cu Covid-19
Patru lei de la o grădină zoologică din Spania au fost depistați cu Covid-19

Patru lei de la Grădina Zoologică din Barcelona au fost testaţi pozitiv la Covid-19, au precizat marţi autorităţile veterinare din această ţară, fiind a doua oară când coronavirusul este depistat la feline mari, informează Reuters.

Bloomberg: Spania ar putea introduce săptămâna de lucru de patru zile
Bloomberg: Spania ar putea introduce săptămâna de lucru de patru zile

Guvernul spaniol ia în considerare scurtarea programului de muncă, precum şi reducerea săptămânii de lucru la patru zile, informează Bloomberg.

O fotbalistă din Spania a refuzat să țină un moment de reculegere în memoria lui Diego Maradona
O fotbalistă din Spania a refuzat să țină un moment de reculegere în memoria lui Diego Maradona

Legendarul argentinian a fost omagiat în acest weekend pe stadioanele din întreaga lume. O sportivă din Spania a sfidat însă momentul de reculegere ţinut în memoria lui "El Pibe D'Oro", scrie AS.com. 

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.