O noua viziune despre Rastignire in cele mai vechi scrieri crestine?

documente crestine

Ce s-ar fi intamplat daca in Antichitate evreii ar fi ajuns din Ierusalim in desert? Ce ar fi fost daca, sub amenintarea distrugerii de catre armata invadatoare romana, evreii si-au ascuns scrierile in pesteri si apoi au disparut in negura timpului?

Sa presupunem si ca peste 1900 de ani acele scrieri au fost descoperite de un pastor beduin si au "ajuns" intr-o cultura care n-a cunoscut niciodata invataturile bisericii crestine. Ce ar face cultura respectiva cu ele? Cum ar reactiona oamenii la astfel de scrieri si mai ales la ceea ce ele ar putea sustine despre un invatator evreu, numit Iisus, fara bagajul intelectual al traditiei crestine, fara preconceptia ca exista istorisiri despre Dumnezeu sau chiar fara sa aiba idee ca exista un Dumnezeu?

Jurnalistii de la BBC scriu despre ceea ce ar putea fi cele mai vechi scrieri crestine si care au supravietuit aproape 2.000 de ani intr-o pestera din Iordania. Acestea, in contextul ipotezei enuntate la inceputul articolului, ar putea fi cu adevarat revolutionare in ceea ce priveste originile crestinismului.

Documentele, spun iordanienii, ar putea schimba viziunea crestinilor despre Rastignire si Inviere sau despre cum a luat nastere crestinismul.

Cartile, 70 la numar, fiecare avand intre cinci si 15 pagini din plumb legate de inele, se pare ca au fost descoperite intr-o vale ascunsa si arida din nordul Iordaniei, intre 2005 si 2007.

Citește și
arca lui Noe
Descoperire SENZATIONALA! Arca lui Noe, gasita in Turcia!

O viitura puternica a scos la iveala doua firide in peretii interior ai pesterii, una dintre ele fiind marcata de o menora, anticul simbol religios evreiesc. Un beduin iordanian a gasit in fundul acestor nise, relicve extrem de rare despre inceputurile crestinismului.

Cel putin aceasta este versiunea guvernului iordanian care sustine ca primele carti despre crestinism au fost de fapt furate din Iordania si duse in Israel de un alt beduin. Beduinul israelian care detine in prezent cartile respective a negat ca ar fi facut asa ceva si pretinde ca documentele sunt in familia lui de peste 100 de ani.

Directorul Muzeului de Antichitati, Ziad al-Saad, spune ca aceste carti, gasite in Iordania, s-ar putea sa fi fost facute de discipoli ai lui Iisus la cateva decenii dupa rastignirea Mantuitorului. Paginile cartilor sau codicelor - care sunt de dimensiunile unui card - contin texte in ebraica antica, cele mai multe dintre ele fiind codificate. Daca relicvele sunt mai degraba de origine crestina timpurie decat evreiasca, atunci ele sunt de o importanta majora.

Unul dintre oamenii care au vazut colectia este David Elkington, un cercetator al arheologiei religioase antice, care coordoneaza o echipa britanica pentru a duce cartile din plumb in siguranta intr-un muzeu din Iordania. El crede ca una dintre cele mai puternice dovezi ca documentele sunt de origine crestina timpurie sunt imaginile care decoreaza copertele cartilor si cateva dintre paginile care au fost pana acum deschise.

“Intr-una dintre aceste imagini apare o menora cu sapte brate, ceea ce evreilor le era strict interzis sa reprezinte, pentru ca ea a aparut in cel mai sfant loc din Templu, in prezenta lui Dumnezeu”, explica David Elkington.

Apoi, mai exista o imagine care arata o cruce in prim plan si in spate, ceea ce pare a fi mormantul lui Iisus, "o cladire cu o deschizatura si in spate, zidurile orasului Ierusalim". Crucea este cel mai important element, in forma literei de tipar T, exact cum erau crucile folosite de romani pentru crucificare.

Unul dintre cuiele cu care Iisus a fost pironit pe cruce a fost descoperit

Giulgiu din epoca lui Hristos, descoperit la Ierusalim

O alta legatura posibila cu Biblia este ca pe imaginea cu menora se poate citi o fraza care apare si in Cartea Revelatiei si care este legata de Inviere.

Prin urmare, documentele care par de origine crestina ar putea aduce noi informatii despre Rastignire, Inviere si modul in care a luat practic nastere crestinismul.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Un spin din coroana lui Isus a fost gasit. Vezi unde
Un spin din coroana lui Isus a fost gasit. Vezi unde

Un spin din coroana lui Isus a fost descoperit intr-un liceu particular din Marea Britanie. Se pare ca ramasita se afla acolo de mai bine de 200 de ani, iar acum urmeaza a fi prezentata intr-o expozitie la British Museum, din Londra.

Descoperire SENZATIONALA! Arca lui Noe, gasita in Turcia!
Descoperire SENZATIONALA! Arca lui Noe, gasita in Turcia!

Daca e sa dam crezare unui grup de exploratori turci si chinezi, atunci avem de-a face o descoperire extraordinara. Ei pretind ca au descoperit ramasite din Arca lui Noe, chiar pe Muntele Ararat, din Turcia.

Fragmente din crucea pe care ar fi fost rastignit Isus, la Vatican
Fragmente din crucea pe care ar fi fost rastignit Isus, la Vatican

Una dintre bijuteriile colectiei de arta a Vaticanului a fost restaurata si poate fi din nou irata de public la Bazilia San Pietro.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.