O fetiță a murit după ce o instanță a decis deconectarea ei de la aparate. Părinții au vrut să o mute la un spital din Roma

Indi Gregory
Facebook/Indi Gregory

O fetiță pe nume Indi Gregory a murit, după ce o instanță din Marea Britanie a decis deconectarea ei de la aparate. Cazul copilei a făcut înconjurul lumii.

Indi, o fetiță în vârstă de opt luni, suferea de o afecțiune genetică mitocondrială incurabilă. Cazul ei a ajuns la Înalta Curte și la Curtea de Apel, scrie dailymail.co.uk.

Judecătorii au decis că fata ar trebui să fie deconectată de la aparate, dar săptămâna trecută Italia s-a implicat în acest caz și i-a dat cetățenie italiană ca părinții să o poată duce la un spital din Roma pentru tratament.

Încercarea lor a eșuat, însă, vineri, iar părinților li s-a spus că fata va fi deconectată de la aparate. Ea a murit duminică spre luni noaptea.

„Viața lui Indi a luat sfârșit la ora 01.45 dimineața. Soția mea, Clare, și cu mine suntem furioși, îndurerați și rușinați. Sistemul medical și judecătorii nu doar că i-au luat șansa de a trăi o viață mai lungă, dar i-au luat și demnitatea de a muri în casa familiei. Au reușit să ia trupul și demnitatea lui Indi, dar nu vor reuși niciodată să-i ia și sufletul. Am știut că era specială din ziua în care s-a născut, au încercat să scape de ea fără ca nimeni să știe, dar Clare și cu mine ne-am asigurat că va rămâne în memoria tuturor pentru totdeauna”, a transmis tatăl fetei.

Citește și
barbat telefon
„Draga mea, îmi pare rău pentru ce am făcut”. Mesajul tulburător trimis de un bărbat soției sale. Își dorea să moară

Când a aflat de cazul ei, premierul italian Giorgia Meloni i-a oferit fetei cetățenia italiană, un spital de copii din Roma oferindu-se să îi istreze tratament. Părinții nu au reușit, însă, să treacă de decizia judecătorilor din Marea Britanie.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cocaină în valoare de 10.000 de dolari, descoperită la o femeie de 62 de ani. Vecina „foarte drăguță” s-a dovedit a fi dealer
Cocaină în valoare de 10.000 de dolari, descoperită la o femeie de 62 de ani. Vecina „foarte drăguță” s-a dovedit a fi dealer

O femeie de 62 de ani dintr-un sat din Marea Britanie, considerată de vecini ca fiind „o doamnă drăguță”, s-a dovedit a fi, de fapt, un dealer de cocaină.

„Draga mea, îmi pare rău pentru ce am făcut”. Mesajul tulburător trimis de un bărbat soției sale. Își dorea să moară
„Draga mea, îmi pare rău pentru ce am făcut”. Mesajul tulburător trimis de un bărbat soției sale. Își dorea să moară

O femeie din Marea Britanie a primit un mesaj cutremurător de la soțul ei, în timp ce plimba câinii.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.