O femeie în vârstă de 90 de ani s-a întors la școală pentru a termina studiile întrerupte de Al Doilea Război Mondial

scoala general
Shutterstock

O femeie în vârstă de 90 de ani s-a întors la școală pentru a studia pentru diploma de gimnaziu, pe care nu a reușit să o obțină din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.

Annunziata Murgia, din Italia, este cea mai în vârstă persoană care a studiat vreodată cursurile pe care le urmează, încheiate în mod normal la vârsta de 14 ani.

Femeia urmează lecții la centrul din apropierea casei sale din Dolianova, Sardinia.

„Cândva, doar cei cu bani puteau studia“

„Îmi place să învăț, mereu mi-a plăcut,“ a spus aceasta pentru Il Messagero, citat de The Guardian, adăugând: „Dar când a început războiul, totul s-a schimbat pentru mine. A trebuit să mă duc să muncesc, pentru că familia mea se chinuia [din punct de vedere financiar] și a trebuit să contribui și eu.“

„Cândva, doar cei care aveau bani puteau studia,“ a mai spus aceasta.

Citește și
iranieni
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Murgia a învățat să coasă când era copil și apoi a devenit croitoreasă, dar a continuat să studieze de una singură, ori de câte ori putea.

Colegii de clasă sunt „ca și nepoții ei“

Femeii îi place istoria și spune că „mereu“ a iubit cărțile de istorie pentru că a trecut printr-o perioadă substanțială a istoriei despre care s-a scris în cărți. „Am văzut consecințele Primului Război Mondial și am trăit prin Al Doilea,“ a spus aceasta.

Colegii de clasă sunt „ca și nepoții ei“, a mai spus Murgia, cel mai tânăr dintre aceștia având 16 ani și repetând examenul de diplomă pentru a intra la liceu. Dar Murgia e hotărâtă să „dea tot ce poate“ pentru a trece examenul din prima.

Unul din profesorii acesteia, Marina Pilia, a descris-o pe Murgia ca fiind un elev foarte pasionat și implicat.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Ce au vorbit 50 de minute Vladimir Putin și Donald Trump în toiul bombardamentelor israeliano-iraniene
Ce au vorbit 50 de minute Vladimir Putin și Donald Trump în toiul bombardamentelor israeliano-iraniene

Președintele rus Vladimir Putin a avut sâmbătă o conversație telefonică cu omologul său american, Donald Trump, axată pe pericolul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu în urma operațiunii militare a Israelului împotriva Iranului.

Aviația Israelului are cale liberă până la Teheran. „Vom lovi toate siturile și țintele regimului
Aviația Israelului are cale liberă până la Teheran. „Vom lovi toate siturile și țintele regimului"

Israelul își propune să lovească "toate siturile regimului" iranian, reprezentanții autorităților militare afirmând că dețin controlul asupra spațiului aerian din vestul Iranului.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.