O femeie a primit despăgubiri de 28.000 de euro după ce a fost concediată într-o zi liberă

femeie din Marea Britanie
LadBible

O femeie din Marea Britanie a primit peste 24.000 de lire sterline (circa 28.000 de euro) despăgubiri după ce a fost concediată în mod abuziv de compania la care lucra.

Joanne Neill, angajată part-time la compania de produse pentru îngrijirea pielii Dermalogica UK, trecea prin dificultăți legate de sănătatea mintală. Cu toate acestea, într-o zi liberă, a fost anunțată printr-un apel video că este concediată, scrie ladbible.com.

Instanța a concluzionat că Neal a fost discriminată de companie. Alegerea ei pentru concediere a fost considerată „o încălcare a prevederilor privind angajații cu normă parțială” și „o discriminare indirectă pe criterii de sex”, „întrucât femeile lucrează mai des cu normă parțială”.

Judecătoarea Liz Ord a precizat că Neill a fost invitată la întâlnire cu un preaviz foarte scurt, sub titlul „catch up”, ceea ce a făcut ca aceasta să nu fie pregătită pentru discuție:
„Anunțul a aruncat-o într-o stare de șoc și disperare, afectându-i grav sănătatea mintală. Faptul că întâlnirea a avut loc pe Teams a agravat situația – nu a avut sprijinul colegilor și nu a putut adresa întrebări departamentului HR.”

Despăgubiri pentru daune morale și bonus neplătit

În total, Neill a primit 24.042,08 lire, din care 23.331,51 lire pentru prejudiciul emoțional și 710,57 lire reprezentând un bonus neplătit aferent anului 2023.

Citește și
combina agricola
Un fermier din Galați susține că nu va primi despăgubiri pentru că a stins singur un incendiu. Precizările asiguratorului

Tribunalul a stabilit că încă din ianuarie 2022, Neill se confrunta cu probleme serioase de sănătate mintală. Cu toate acestea, i s-a refuzat solicitarea de a lucra două zile pe săptămână de acasă. Avea crize emoționale la locul de muncă, dar era forțată să continue activitatea, beneficiind de doar două zile de concediu medical plătit pe an.

În noiembrie 2022, Neill – care lucra în companie din 1995, potrivit profilului său LinkedIn – a fost selectată pentru concediere. Managerul a susținut că decizia făcea parte dintr-un plan de reducere a personalului. Fără să i se ofere detalii, Neill a fost invitată la o întâlnire video cu un titlu vag, iar în timpul apelului a fost informată că își pierde locul de muncă. Ulterior, colegii ei au fost deja informați că a fost concediată.

La scurt timp după acest episod, un alt coleg a părăsit compania, iar Neill a rămas, de fapt, pe poziție. Totuși, impactul psihologic al modului în care a fost tratată a fost profund.

Concluziile tribunalului

Tribunalul a decis că Dermalogica UK a discriminat-o prin lipsa de transparență privind natura întâlnirii, prin organizarea acesteia în format online – deși Neill lucra de la birou – și prin faptul că nu i s-a permis să fie însoțită de un reprezentant, împiedicând-o astfel să formuleze obiecții sau să adreseze întrebări către HR.

Concedierea bazată pe statutul ei de angajată part-time a încălcat reglementările legale privind lucrătorii cu program redus și a fost considerată o formă de discriminare de gen, întrucât femeile sunt, în general, mai predispuse să lucreze cu jumătate de normă.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
O familie a primit 75.000 de lire despăgubire, după ce a fost acuzată pe nedrept că nu a plătit masa într-un restaurant
O familie a primit 75.000 de lire despăgubire, după ce a fost acuzată pe nedrept că nu a plătit masa într-un restaurant

O familie din Marea Britanie, acuzată pe nedrept că a părăsit un restaurant fără să plătească nota a primit despăgubiri de 75.000 de lire sterline de la patronul pub-ului.

Un fermier din Galați susține că nu va primi despăgubiri pentru că a stins singur un incendiu. Precizările asiguratorului
Un fermier din Galați susține că nu va primi despăgubiri pentru că a stins singur un incendiu. Precizările asiguratorului

Un fermier din Galați nu va fi despăgubit de firma de asigurări după ce i-a ars combina pentru că a reușit să stingă singur incendiul. Conform contractului, trebuia să lase utilajul să fie distrus complet de flăcări pentru a încasa asigurarea.

O femeie a primit despăgubiri de 4.500 de euro după ce a fost concediată la două săptămâni de la angajare
O femeie a primit despăgubiri de 4.500 de euro după ce a fost concediată la două săptămâni de la angajare

O femeie a fost concediată după doar două săptămâni de muncă într-un abator din Austria Superioară, iar cazul a stârnit indignare, determinând intervenția Camerei de Muncă.

Întârziere de 10 ore pentru un zbor din România la Londra, 180 de oameni blocați pe aeroport. „Nu se poate așa ceva”
Întârziere de 10 ore pentru un zbor din România la Londra, 180 de oameni blocați pe aeroport. „Nu se poate așa ceva”

Un zbor Wizz Air de la Suceava la Londra a avut întârzieri de 10 ore, timp în care cei 180 de pasageri au fost blocați pe aeroport. Unii au și renunțat la călătorie, iar oamenii spun acum că vor cere despăgubiri de la compania aeriană.

Un patron care a întrebat o angajată de ce vrea să lucreze a fost amendat cu 65.000 de euro. „Întrebările erau intruzive”
Un patron care a întrebat o angajată de ce vrea să lucreze a fost amendat cu 65.000 de euro. „Întrebările erau intruzive”

O britanică, angajată a unui magazin de antichități, a primit despăgubiri de 55.000 de lire sterline (aproape 65.000 de euro), după ce șeful ei a întrebat-o de ce vrea să muncească, dar și alte întrebări despre viața sa personală.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.