Momentul în care o tânără de 19 ani aruncă două scaune de la etajul 30. VIDEO

Marcella Zoia
Toronto Sun

O tânără a fost acuzată că a pus în pericol viaţa celorlalţi şi se confruntă cu o pedeapsă cu închisoarea pentru că a aruncat sâmbătă două scaune în direcţia unei autostrăzi aglomerate din Toronto de la etajul 30 al unui zgârie-nori, informează AFP.

Marcella Zoia, o canadiană de 19 ani, s-a predat miercuri poliţiei care o căuta în urma controversei create de gestul său, după difuzarea pe reţelele de socializare a unui filmuleţ, realizat de un terţ care se afla împreună cu ea, conform Agerpres. 

Tânăra riscă închisoarea, în principal pentru că a pus în pericol viaţa celorlalţi. Ea este vizată de trei capete de acuzare şi urmează să compară în faţa unui judecător canadian pentru rechizitoriul său oficial.

În urma acestui incident nu au existat răniţi şi nicio maşină care circula pe autostrada respectivă, aflată în centrul oraşului Toronto, nu au fost avariată, a indicat poliţia.

Scaunele, alături de alte obiecte, au fost aruncate de la etajul 30 al uneia dintre numeroasele clădiri înalte de pe malul Lacului Ontario şi au căzut pe trotuar.

Citește și
McArthur
Un grădinar din Toronto a recunoscut că a omorât opt bărbați homosexuali

Potrivit presei locale, tânăra are cazier judiciar.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ce riscă peisagistul canadian care a ucis 8 bărbați, ca să distrugă un „sanctuar gay”
Ce riscă peisagistul canadian care a ucis 8 bărbați, ca să distrugă un „sanctuar gay”

Un peisagist din Toronto acuzat că a ucis 8 bărbați, între 2010 și 2017, a pledat vinovat pentru toate aceste crime.

Un grădinar din Toronto a recunoscut că a omorât opt bărbați homosexuali
Un grădinar din Toronto a recunoscut că a omorât opt bărbați homosexuali

Un grădinar din Toronto, acuzat de uciderea a opt bărbați homosexuali, dispăruți între 2010 și 2017, a pledat vinovat. În 2018 el a fost arestat, relatează BBC.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.