Noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie e mai contagioasă. Țara în care s-a mai descoperit o mutație

×
Codul embed a fost copiat

Noua tulpină de coronavirus, descoperită recent în Marea Britanie, se răspândește mai repede decât versiunea cunoscută deja.

Potrivit Sky News, oamenii de ştiinţă au avertizat guvernul de la Londra în legătură cu acest lucru, iar miniştrii urmează să aibă o şedinţă săptămâna viitoare. În plus, ministrul Sănătăţii din Africa de Sud a transmis că şi acolo a fost identificată o "nouă variantă" a virusului.

Între timp, pe continentul european, în pofida măsurilor tot mai severe, situația nu se îmbunătățește. Vineri, Germania a raportat aproape 32 de mii de cazuri noi de îmbolnăvire și peste opt sute de decese.

Austria a anunţat că intră în carantină totală după Crăciun, iar Italia se închide parţial în timpul sărbătorilor de iarnă.

În ajun de sărbători, din Germania ori Olanda până în Portugalia, europenii înăspresc restricțiile, pentru a încerca să stăvilească al doilea val și să îl evite pe al treilea.

Citește și
aeronavă
Cinci pacienți în stare gravă infectați cu COVID, transportați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară

Londra și-a închis puburile și restaurantele, Germania și Danemarca - școlile și magazinele. Italia și Spania iau în calcul revenirea la carantină, iar Grecia a anunțat că, de Crăciun, în biserici vor avea voie cel mult 9 persoane, iar în catedrale - 25.

Vineri, responsabilii de la Stockholm au raportat peste 8.800 de cazuri noi, iar regele Carl Gustaf a vorbit public despre eșecul "strategiei suedeze".

Ștefan Löfven, premierul suedez: „Pentru prima dată de la începutul pandemiei, numărul maxim de persoane care pot sta la aceeaşi masă într-un restaurant a fost redus la 4. Vânzările de alcool sunt interzise începând cu ora 20. Se introduce un număr maxim de persoane şi în centrele comerciale și sălile de sport, purtarea măştii de protecţie în mijloacele de transport în comun devine obligatorie. Dacă măsurile nu vor avea efectul scontat, atunci guvernul vă impune carantina.”

În Italia, țară care se confruntă cu o tendință anti-vaccinare în creștere în ultimii ani, a început instalarea a 1500 de pavilioane din lemn pictate cu flori roz, menite să simbolizeze regenerarea. Concepute pro-bono de faimosul arhitect italia Stefano Boeri pentru a servi drept centre de vaccinare anti-COVID, pavilioanele vor fi amplasate în piețe și zone centrale ale orașelor.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
SUA au autorizat vaccinul anti-Covid-19 produs de Moderna
SUA au autorizat vaccinul anti-Covid-19 produs de Moderna

Agenţia pentru medicamente (FDA) a Statelor Unite a acordat vineri autorizaţia de urgenţă pentru folosirea vaccinului împotriva COVID-19 creat de compania Moderna.

Cinci pacienți în stare gravă infectați cu COVID, transportați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară
Cinci pacienți în stare gravă infectați cu COVID, transportați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară

Cinci pacienți în stare gravă infectați cu coronavirus au fost transportați de la București la Târgu Mureș, cu avion al Forțelor Aeriene Române.

Guvernul va începe o campanie națională de informare despre vaccinarea anti-Covid. Ce categorii nu se pot vaccina
Guvernul va începe o campanie națională de informare despre vaccinarea anti-Covid. Ce categorii nu se pot vaccina

Guvernul va începe o amplă campanie de informare pentru a convinge cât mai mulți români să se vaccineze anti-Covid. Autoritățile spun că vor vorbi deschis despre beneficii, efecte adverse și contraindicații.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.