Negocieri în curs de desfășurare pentru un armistițiu de trei zile în Gaza și pentru eliberarea unor ostatici ai Hamas

armata israel
Foto: Profimedia

Negocieri sunt în curs pentru eliberarea a peste 10 dintre ostaticii Hamas din Fâşia Gaza în paralel cu un armistiţiu de două-trei zile, a declarat pentru DPA, joi, o sursă apropiată de aceste convorbiri.

Negocierile sunt mediate de Qatar şi în consultare cu SUA, a precizat sursa citată.

Discuţiile se învârt în jurul "eliberării a 10 până la 15 ostatici în schimbul unei pauze umanitare de 48 până la 72 de ore" în luptele din Gaza.

Israelul a lansat o campanie masivă de bombardamente în Fâşia Gaza după atacul Hamas din sudul Israelului soldat cu 1.400 de morţi pe 7 octombrie, notează Agerpres.

Peste 10.500 de victime în Gaza

Israelul a lansat între timp operaţiuni la sol în Fâşia Gaza şi a pătruns în Gaza City, fortăreaţa Hamas.

Citește și
romani
Ce măsuri a luat SRI din prima clipă a războiului din Israel. Cum poate un student să devină, brusc, terorist în România

Politicienii şi liderii militari israelieni susţin că intenţionează să eradicheze gruparea Hamas din Fâşia Gaza.

Numărul palestinienilor ucişi în Gaza de la începutul războiului este de 10.569, a anunţat Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Sute de mii de oameni au fugit din calea luptelor. Mulţi cetăţeni străini sau cu dublă cetăţenie se află în continuare în teritoriul de coastă sub asediu.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Primul stat din Europa care condamnă public atacurile „inumane” lansate de Israel în Gaza: „Se comit crime de război”
Primul stat din Europa care condamnă public atacurile „inumane” lansate de Israel în Gaza: „Se comit crime de război”

Un politician de top din Europa a trage la răspundere Israelul pentru atacurile sale „inumane” asupra orașului Gaza.

Ce măsuri a luat SRI din prima clipă a războiului din Israel. Cum poate un student să devină, brusc, terorist în România
Ce măsuri a luat SRI din prima clipă a războiului din Israel. Cum poate un student să devină, brusc, terorist în România

SRI a luat măsuri speciale de securitate imediat după masacrul comis de teroriștii Hamas în Israel, iar cea mai mare îngrijorare a serviciilor secrete este ca un student palestinian să devină brusc terorist, dacă află că familia lui e omorâtă în Gaza.

Veste proastă pentru premierul Benjamin Netanyahu. SUA nu este de acord cu o reocupare a Fâșiei Gaza de către Israel
Veste proastă pentru premierul Benjamin Netanyahu. SUA nu este de acord cu o reocupare a Fâșiei Gaza de către Israel

Washingtonul a anunțat marţi că se opune unei noi ocupaţii pe termen lung a Fâşiei Gaza de către Israel. 

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.