Negociatorul lui Putin rupe tăcerea înaintea negocierilor cu SUA. La ce trebuie să se aștepte americanii

Grigory Karasin
AFP

Rusia se aşteaptă la "unele progrese" în problema ucraineană în cadrul negocierilor programate luni cu SUA în Arabia Saudită, a declarat Grigori Karasin, unul dintre cei doi negociatori trimişi de preşedintele Vladimir Putin pentru discuţii.

"Sperăm să facem cel puţin unele progrese", a declarat Karasin (foto, stânga) la postul de televiziune de stat Zvezda, istrat de Ministerul rus al Apărării, informează AFP, citată de Agerpres.

"Starea mea de spirit şi a lui Serghei Orestovici (Beseda, celălalt negociator - n.r.) este combativă şi constructivă", a adăugat el în interviu, în ajunul plecării lor în Arabia Saudită, unde cei doi negociatori vor merge "cu intenţia de a lupta pentru a rezolva cel puţin o problemă".

Grigori Karasin, senator şi fost diplomat de carieră, a declarat că el şi colegul său se vor întoarce în Rusia marţi, după discuţiile cu americanii de luni, în paralel cu o întâlnire SUA-Ucraina.

Serghei Beseda este un membru de rang înalt al serviciilor de securitate ruse (FSB), dar profilul lor contrastează cu CV-ul trimişilor ruşi din timpul primelor discuţii ruso-americane din Arabia Saudită la mijlocul lunii februarie, când şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov, a condus delegaţia rusă.

Citește și
volodimir zelenski
Ce vrea Zelenski să introducă în acordul cu Rusia privind încetarea focului. „Avem deja lista”

Vineri, un oficial ucrainean a explicat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că Kievul speră, la discuţiile de luni, "cel puţin" la un acord privind un armistiţiu parţial cu Rusia în sectorul energetic, infrastructură şi Marea Neagră.

Pentru a face presiuni pentru un armistiţiu mai larg, Kievul l-a ales pe ministrul Apărării, Rustem Umerov, pentru a conduce delegaţia ucraineană, potrivit oficialului, care a spus că Ucraina este mereu "pregătită" pentru o încetare a focului "generală".

De partea sa, Moscova afirmă că a fost de acord doar cu o pauză în privinţa infrastructurii energetice, cu mult sub suspendarea generală de 30 de zile a ostilităţilor proousă de istraţia preşedintelui american Donald Trump.

Printre subiectele care vor fi discutate, nu există nicio îndoială că ruşii vor dori să impună "nuanţele" despre care a vorbit Vladimir Putin în legătură cu instituirea unui moratoriu şi a controlului asupra acestuia, şeful statului rus spunând că se teme că Ucraina va folosi un astfel de armistiţiu pentru a recruta soldaţi suplimentari şi a primi noi arme occidentale.

Ucrainenii explică faptul că aceste discuţii ar trebui să se concentreze pe aspectele "tehnice" ale unei încetări parţiale şi temporare a luptelor: "ce locuri, cum să controlăm această încetare a focului, ce arme?".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Se decide împărțirea Ucrainei. Donald Trump: Acordul este negociat chiar acum
Se decide împărțirea Ucrainei. Donald Trump: Acordul este negociat chiar acum

Un armistițiu total pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina va avea loc „foarte curând”, este de părere președintele american Donald Trump.

Ce vrea Zelenski să introducă în acordul cu Rusia privind încetarea focului. „Avem deja lista”
Ce vrea Zelenski să introducă în acordul cu Rusia privind încetarea focului. „Avem deja lista”

Ucraina speră să ajungă luni la un armistiţiu parţial cu Rusia, care să împiedice atacurile asupra sectorului energetic, de asemenea asupra altor infrastructuri şi navelor în Marea Neagră, în discuţiile care vor fi intermediate de SUA în Arabia Saudită.

Magazinul unei mari companii din România, bombardat de ruși. „Odesa este în flăcări”. VIDEO
Magazinul unei mari companii din România, bombardat de ruși. „Odesa este în flăcări”. VIDEO

Magazinul Romstal din Odesa a fost distrus de atacul masiv cu drone lansat de Rusia în noaptea de joi spre vineri şi care care a lăsat o parte a oraşului în flăcări.  

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.