Navalnîi ar fi fost otrăvit în camera sa de hotel. Urme de noviciok, găsite pe o sticlă de apă

Aleksei Navalnîi

Echipa lui Aleksei Navalnîi a anunţat joi că urmele agentului neurotoxic cu care a fost otrăvit opozantul rus au fost găsite pe o sticlă de platic, pe care a luat-o din camera de hotel în care acesta s-a cazat la Tomsk în Siberia, relatează AFP.

Opozantul numărul unu al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a simţit rău la 20 august, la bordul unui avion către Moscova, de la Tomsk, în Siberia, unde venise să susţină candidaţi în alegeri municipale şi să efectueze anchete cu privire la corupţia elitelor locale.

Echipa sa a anunţat joi, într-un mesaj postat pe Instagram, că urme ale unui agent neurotoxic de tip noviciok au fost găsite pe o ”sticlă de apă din platic obişnuită”, pe care membrii echipei au luat-o din camera de hotel în care Navalnîi a stat la Tomsk.

Ea precizează că aceste urme au fost identificate ”două săptămâni mai târziu” de către un laborator militar german, potrivit News.ro.

Mesajul este însoţit de o înregistrare video în care susţinători ai lui Navalnîi caută minuţios într-o cameră de hotel şi adună posibile indicii, înainte ca poliţia să viziteze locul.

Citește și
Aleksei Navalnîi
Prima poză cu Navalnîi după ce a fost otrăvit. Cum arată acum opozantul rus. FOTO

Înregistrarea a fost filmată imediat după ce echipa opozantului a aflat că lui Navalnîi i s-a făcut rău.

”Cum era absolut clar că Navalnîi nu era «uşor bolnav» (...), noi am decis să adunăm tot ceea ce putea fi util şi să trimitem medicilor în Germania”, afirmă echipa lui Navalnîi.

”Era de asemenea evident că nu se va face vreo anchetă în Rusia”, adaugă ea.

”Acum înţelegem că (otrăvirea sa) a a avut loc înainte să plece din cameră pentru a se duce la aeroport”, continuă ea.

Anterior, echipa lui Navalnîi susţinea că acesta a fost otrăvit pe aeroportul din Tomsk.

Laboratorul militar german a găsit urme de noviciok pe această sticlă de apă marca ”Saint Spring” din camera de hotel.

Potrivit site-ului de investigaţii Proekt, care l-a intervievat pe unul dintre dezvoltatorii noviciok în epoca sovietică, otrava nu se afla în apă, ci probabil pe sticlă, scrie Reuters.

Contaminarea ar fi avut loc pe cale cutanată şi într-o doză mică, ceea ce ar explica faptul că opozantului i s-a făcut rău mai târziu.

Opozantul rus a difuzat marţi un prim mesaj şi o fotografie în care apare pe patul de spital, în Germania, bucuros că poate respira din nou singur.

Un laborator militar german a conchis la 3 septembrie că a fost otrăvit cu o substanţă de tip noviciok, concepută în scopuri militare în epoca sovietică, acuzaţii pe care Moscova le respinge.

Un laborator z şi unul suedez au confirmat cincluziile germane, iar Parisul şi Berlinul au insistat din nou asupra necesităţii unei anchete ruse.

Rusia a refirmat că este străină de problemele de sănătate ale criticului numărul unu al Kremlinului şi că nu vede nicio tentativă de asainat cu noviciok.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Planul lui Navalnîi, după ce va fi externat din spital. Ce are de gând să facă opozantul rus
Planul lui Navalnîi, după ce va fi externat din spital. Ce are de gând să facă opozantul rus

Aleksei Navalnîi intenționează să se întoarcă în Rusia din Germania, unde se află spitalizat după o presupusă otrăvire luna trecută în cursul unei călătorii în Siberia, a indicat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş într-o postare marţi pe Twitter.

Prima poză cu Navalnîi după ce a fost otrăvit. Cum arată acum opozantul rus. FOTO
Prima poză cu Navalnîi după ce a fost otrăvit. Cum arată acum opozantul rus. FOTO

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a postat marţi pe Instagram o fotografie din spitalul din Berlin unde este tratat în urma unei presupuse otrăviri în Rusia luna trecută, relatează Reuters şi AFP.

Navalnîi se simte mai bine și coboară din pat. Franța și Suedia confirmă otrăvirea cu Noviciok
Navalnîi se simte mai bine și coboară din pat. Franța și Suedia confirmă otrăvirea cu Noviciok

Starea disidentului rus Aleksei Navalnîi s-a îmbunătăţi şi mai mult şi „poate să coboare din pat pentru perioade scurte de timp”, a anunţat luni spitalul din Berlin unde acesta este internat, relatează dpa.

Macron îi cere explicații lui Putin, cu privire la otrăvirea lui Navalnîi. Reacția președintelui rus
Macron îi cere explicații lui Putin, cu privire la otrăvirea lui Navalnîi. Reacția președintelui rus

Emmanuel Macron a discutat luni cu Vladimir Putin şi i-a cerut ”să se facă lumină deplin, de îndată” cu privire la ”tentativa de asasinare” a opozantului rus Aleksei Navalnîi, pe care o cataloghează drept o ”otrăvire”.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.