Motivul exploziei celui mai mare acvariu cilindric aflat în holul unui hotel din Berlin este „total neclar”

acvariu spart Berlin
Profimedia

Compania care deţine acvariul care a explodat vineri în interiorul unui hotel din Berlin şi-a exprimat „consternarea faţă de accident”.

Motivul exploziei produse la uriaşul cilindru plin cu apă este încă „total neclar”, a spus un purtător de cuvânt al Union Investment, Fabian Hellbusch, relatează dpa, citată de Agerpres.

În prezent, încercăm să obţinem o imagine mai precisă a situaţiei şi a prejudiciului cauzat în coordonare cu poliţia şi pompierii la faţa locului. Regretăm profund că un număr mare de peşti ţinuţi în Aquadom ... au murit din cauza distrugerii severe a cilindrului din acrilic şi a scurgerii de apă", a spus compania. Alte acvarii mai mici nu au fost distruse, notează sursa citată.

Lucrări de construcţie şi o revizie generală la aquadome au avut loc în 2019 şi 2020. După o pauză impusă de coronavirus, acvariul a fost redeschis în 2022.

Acvariul, în care se aflau circa 1.500 de peşti exotici, a explodat vineri dimineaţă revărsând un milion de litri de apă şi resturi pe o arteră importantă din aglomeratul cartier Mitte, au anunţat serviciile de urgenţă, potrivit Reuters.

Citește și
Acvariu
Ce acvariu pentru pești trebuie să cumperi. Unele sunt nocive și le pot duce la moartea
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cel mai mare acvariu cilindric, aflat în holul unui hotel din Berlin, s-a spart. Erau peste 1.500 de pești în el | Video
Cel mai mare acvariu cilindric, aflat în holul unui hotel din Berlin, s-a spart. Erau peste 1.500 de pești în el | Video

Un acvariu din Berlin, în care se aflau circa 1.500 de peşti exotici, a explodat vineri dimineaţă revărsând 1 milion de litri de apă şi resturi pe o arteră importantă din aglomeratul cartier Mitte, au anunţat serviciile de urgenţă, potrivit Reuters.

Ce acvariu pentru pești trebuie să cumperi. Unele sunt nocive și le pot duce la moartea
Ce acvariu pentru pești trebuie să cumperi. Unele sunt nocive și le pot duce la moartea

Un peştişor auriu şi un bol micuţ din sticlă par să fie un cadou ideal pentru un copil care e pasionat de animale şi nu poate să aibă în casă o pisică sau un câine.

Locatarii de la acvariul din Berlin au primit o vizită specială. Ce cadouri le-a adus Moș Nicolae
Locatarii de la acvariul din Berlin au primit o vizită specială. Ce cadouri le-a adus Moș Nicolae

Moș Nicolae nu a uitat nici de această dată pisicile de mare, rechinii și alți rezidenți, așa că le-a adus gustări pe placul lor.

Vidrele unui acvariu din California, vaccinate împotriva COVID. Nu au avut reacții adverse
Vidrele unui acvariu din California, vaccinate împotriva COVID. Nu au avut reacții adverse

Şi animalele sunt vaccinate împotriva COVID-19. În California au fost imunizate mai multe vidre, iar reacţiile adverse au lipsit.

Un pui de rechin s-a născut într-un acvariu unde se aflau doar femele. Cum a fost posibil
Un pui de rechin s-a născut într-un acvariu unde se aflau doar femele. Cum a fost posibil

Oficialii unui acvariu din Italia spun că un rechin mustelus (rechinul șobolan) s-a născut într-un acvariu în care sunt ținute doar femele, ceea ce ar putea fi primul caz cunoscut de reproducere asexuată la această specie.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.