Momentul în care autobuzul plin cu turiști a căzut de pe podul de lângă Veneția. Au murit 21 de persoane. VIDEO

Autocar Italia
ultimoranet / Twitter

Autorităţile italiene investigau miercuri ce ar fi putut provoca cu o zi înainte un teribil accident de autobuz în apropiere de Veneţia, în urma căruia 21 de persoane de naţionalităţi diferite au murit, inclusiv mai mulţi copii, iar 15 au fost rănite.

Autobuzul era unul electric, intrat în uz de numai un an. Transporta turişti străini care se întorceau dintr-o excursie de o zi la Veneţia. Aflat pe o pasarelă, a trecut de parapetele de protecţie şi a căzut de la o înălţime de peste 10 metri, peste calea ferată, luând foc la impact, potrivit Reuters.

Accidentul a avut loc marţi seara, cu puţin timp înainte de ora locală 20:00 (21:00, ora României), pe o şosea dreaptă şi în mod normal foarte circulată care leagă districtul Mestre de centrul istoric al Veneţiei.

Agenţiile de presă italiene au informat că printre morţi se numără patru sau cinci ucraineni, un turist german şi şoferul italian. ANSA, citând serviciile de urgenţă, a precizat că un bebeluş şi un copil de 12 ani au fost ucişi. Adnkronos, o altă agenţie de ştiri, spune că cetăţeni germani, zi, croaţi, spanioli şi austrieci se numără printre răniţi, scrie news.ro.

"Presupunem că şoferul a păţit ceva, i s-a făcut rău", a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, pentru postul de radio Rtl 102.5, adăugând că relatările martorilor şi înregistrările camerelor de supraveghere ar putea oferi indicii suplimentare.

Citește și
printul Paul al Romaniei
Când află Paul al României dacă va fi extrădat de zi. Aspectul „neobișnuit” remarcat de președintele instanței

Şeful companiei care opera autobuzul, Massimo Fiorese, a declarat pentru cotidianul Corriere della Sera că a văzut imagini video cu momentele dinaintea accidentului. Aceasta arată cum autobuzul încetineşte şi pare "aproape că staţionează" când se izbeşte de parapetul de protecţie şi cade, a spus el. "Cred că şoferul a avut ceva, pentru că altfel nu-mi pot explica", a spus Fiorese, adăugând că şoferul îşi începuse tura cu mai puţin de două ore înainte de accident.

Imaginile de la locul accidentului au arătat că pasajul suprateran era echipat cu un parapet metalic vechi şi relativ subţire, în timp ce versiunile mai noi de protecţie, mai rezistente, sunt din beton.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Când află Paul al României dacă va fi extrădat de zi. Aspectul „neobișnuit” remarcat de președintele instanței
Când află Paul al României dacă va fi extrădat de zi. Aspectul „neobișnuit” remarcat de președintele instanței

Curtea de Apel din Paris a examinat miercuri o a doua cerere de extrădare formulată de autoritățile române pe numele lui Paul al României, pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea pentru trafic de influenţă.

Un aliat al lui Putin a mers în Ucraina și anunță că vrea să reconstruiască țara. „Aș dori să preluăm unul sau două orașe”
Un aliat al lui Putin a mers în Ucraina și anunță că vrea să reconstruiască țara. „Aș dori să preluăm unul sau două orașe”

Serbia este pregătită să participe la reconstrucția unor orașe sau regiuni distruse în urma invaziei ruse, a declarat președintele sârb Aleksandar Vučić.

Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat
Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat

Planuri abandonate pentru un atac cu bombă au fost găsite la domiciliul autorului atacului armat de la o școală din Austria, a transmis poliția.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.