Ministru ungar, la 100 de ani de la Trianon: Zi de doliu național. Am rămas în viață în pofida unei tentative de omor reușite

Ministru ungar, la 100 de ani de la Trianon: Zi de doliu național. Am rămas în viață în pofida unei tentative de omor reușite
Hungary Today

Naţiunea maghiară este singura care a reuşit miracolul de a rămâne în viaţă în pofida unei tentative de omor reuşite şi îndeplinite, a declarat ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, Gergely Gulyás.

 

Afirmația a fost făcută joi la conferinţa de presă online a guvernului, cu ocazia centenarului semnării Tratatului de Pace de la Trianon, transmite MTI.

”Cu 100 de ani în urmă Ungariei i s-a impus semnarea dictatului de pace de la Trianon, în urma căruia ţara a pierdut două treimi din teritoriul său, iar un maghiar din trei s-a trezit dincolo de graniţă, fără să se fi mutat de acasă”, a declarat Gergely Gulyás.

“Ne aplecăm capul în faţa ministrul.

Citește și
soldați ungaria
Ungaria îi cheamă în armată pe cei rămași șomeri din cauza Covid-19

 

Zi de doliu, dar și de solidaritate națională

 

Gergely Gulyás a spus că ”ziua de doliu naţional” este, de 10 ani încoace, şi Ziua solidarităţii naţionale, pentru că în urmă cu zece ani a devenit posibilă obţinerea cetăţeniei maghiare pentru cei de dincolo de graniţe, acest drept fiind exercitat de aproape 1 100.000 de maghiari din alte ţări.

“La 90 de ani după Trianon am creat din nou posibilitatea de a crea o legătură de drept comun între maghiari şi maghiari, între statul ungar şi cetăţenii săi”, a afirmat ministrul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Cum pot călători românii în Ungaria. Anunțul MAE
Cum pot călători românii în Ungaria. Anunțul MAE

Ministerul Afacerilor Externe a precizat pentru Știrile Pro TV cum se pot deplasa românii în Ungaria.

Ungaria îi cheamă în armată pe cei rămași șomeri din cauza Covid-19
Ungaria îi cheamă în armată pe cei rămași șomeri din cauza Covid-19

Ministrul ungar al apărării a anunțat că va fi introdus serviciul militar voluntar special pentru cei care şi-au pierdut locul de muncă în timpul epidemiei de coronavirus, scrie hirado.hu.

Legea care trimite Ungaria ”înapoi în Evul Mediu”
Legea care trimite Ungaria ”înapoi în Evul Mediu”

În plină pandemie de coronavirus, Ungaria a pus capăt recunoașterii legale a persoanelor transgender, adoptând un proiect de lege despre care activiștii pentru drepturile omului spun că împing țara „înapoi spre Evul Mediu”, scrie The Guardian.

Recomandări
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.