Militarii americanii au doborât o dronă care viza ambasada SUA din Bagdad

militari sua in Afganistan
Getty

Americanii au doborât luni seara o dronă care viza ambasada SUA din Bagdad, au anunţat surse de securitate, la câteva ore după un alt atac cu rachetă asupra unei baze în care se aflau staţionaţi soldaţi americani în vestul Irakului, relatează AFP.

În noaptea de luni spre marţi, sistemele americane de apărare C-RAM au intrat în acţiune, trăgând salve. Potrivit unor surse de securitate irakiene, sistemele de apărare au interceptat un dispozitiv aflat în zbor, o nouă tehnică de atac preferată de susţinători ai Iranului în Orientul Mijlociu.

De la începutul anului, 47 de atacuri au vizat obiective ale Statelor Unite în Irak, unde sunt staţionaţi 2.500 de soldaţi americani în cadrul unei coaliţii internaţionale de luptă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Un gunoier din SUA a salvat de la moarte o cățelușă aruncată într-un tomberon
Un gunoier din SUA a salvat de la moarte o cățelușă aruncată într-un tomberon

Un gunoier american s-a nimerit la momentul potrivit în locul potrivit. Şi astfel a devenit erou.

Ziua Independenţei în SUA. Preşedintele Biden a vorbit despre
Ziua Independenţei în SUA. Preşedintele Biden a vorbit despre "ieşirea din cea mai grea etapă a pandemiei"

Cu artificii, grătare, şi petreceri plus nelipsitele concursuri de înfulecat hot-dogs americanii au sărbătorit ''Ziua Indepenţei'' în speranţa revenirii la normal, după 16 luni, în care au trăit sub ameninţarea Covid-19.

Mesajul lui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Americii: ”Sincere felicitări partenerilor noștri strategici americani”
Mesajul lui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Americii: ”Sincere felicitări partenerilor noștri strategici americani”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.