Mesajul secretarului general al ONU la un an de la începutul războiului dintre Israel și Hamas. Ce a cerut Antonio Guterres

Antonio Guterres
Shutterstock

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut sâmbătă încetarea „violenţelor şocante” şi a „vărsării de sânge” în Fâşia Gaza şi Liban înainte de împlinirea unui an de la atacul de pe 7 octombrie 2023 al Hamas asupra Israelului.

„Această zi este o ocazie pentru comunitatea internaţională de a condamna încă o dată cu voce tare actele abominabile ale Hamas, inclusiv luarea de ostatici”, a declarat Guterres într-un comunicat publicat sâmbătă.

Secretarul general al ONU a făcut apel la „eliberarea imediată şi necondiţionată” a ostaticilor, cerând în acelaşi timp Hamas „să permită Comitetului Internaţional al Crucii Roşii să viziteze aceşti ostatici”.

Din cele 251 de persoane răpite în timpul atacului din 7 octombrie, 97 sunt încă ostatici în Gaza, dintre care 64 se presupune că sunt în viaţă şi 33 morţi.

Atacul Hamas asupra teritoriului israelian s-a soldat cu 1.205 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP realizat pe baza cifrelor oficiale israeliene, inclusiv ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Citește și
Michael Erik Kurilla
Şeful Comandamentului Central al SUA a ajuns în Israel pentru a colabora la atacul împotriva Iranului. Teheranul amenință

Un an de la războiul dintre Israel și Hamas

Ca represalii, Israelul a lansat o operaţiune militară în care au fost ucise până în prezent cel puţin 41.825 de persoane în Gaza, majoritatea civili, potrivit guvernului din Gaza condus de Hamas.

„Din 7 octombrie, a fost declanşat un val de violenţe şocante şi vărsare de sânge”, a spus Guterres. „Este timpul să eliberăm ostaticii (...) Este timpul să reducem la tăcere armele. Este timpul să oprim suferinţa care a cuprins regiunea”, a mai spus Guterres.

Şeful ONU şi-a exprimat totodată îngrijorarea cu privire la extinderea conflictului în Liban împotriva mişcării Hezbollah, susţinută de Iran.

„Războiul care a urmat atacurilor teribile de acum un an încă distruge vieţi şi provoacă suferinţe umane profunde palestinienilor din Gaza şi acum, poporului libanez”, a mai spus el.

Din octombrie 2023, peste 2.000 de persoane au fost ucise în Liban, dintre care peste o mie de la intensificarea loviturilor aeriene israeliene începând din 23 septembrie 2024, care au condus la strămutarea a circa 1,2 milioane de persoane, potrivit autorităţilor libaneze.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Pietre și sticle incendiare la o manifestație pro-palestiniană. Zeci de mii de europeni au cerut încetarea războiului
Pietre și sticle incendiare la o manifestație pro-palestiniană. Zeci de mii de europeni au cerut încetarea războiului

Cu două zile înainte de a se împlini un an de la masacrul comis în Israel, în mai multe orașe din Europa au avut loc manifestații pacifiste și pro-palestiniene.

Şeful Comandamentului Central al SUA a ajuns în Israel pentru a colabora la atacul împotriva Iranului. Teheranul amenință
Şeful Comandamentului Central al SUA a ajuns în Israel pentru a colabora la atacul împotriva Iranului. Teheranul amenință

Şeful Comandamentului Central al SUA, generalul Michael Erik Kurilla, a sosit sâmbătă în Israel pentru a participa la coordonarea răspunsului pe care armata israeliană intenţionează să-l dea atacului iranian cu rachete efectuat marţi, scrie Haaretz.

Jurnalişti BBC, prinşi în luptele de la granița dintre Israel și Liban. IDF cere libanezilor să evacueze zeci de așezări
Jurnalişti BBC, prinşi în luptele de la granița dintre Israel și Liban. IDF cere libanezilor să evacueze zeci de așezări

Armata Israelului a ucis 250 de luptători Hezbollah de rang înalt de când a lansat incursiunea terestră în sudul Libanului. Între timp, aviația israeliană continuă să bombardeze suburbiile din sudul Beirutului.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.