Mesajul lui Trump după ce un judecător a autorizat accesul la declarațiile lui de venit

sua trump
AFP

Un judecător federal a autorizat accesul procurorului din Manhattan la declaraţiile de venit ale lui Donald Trump, o lovitură aplicată preşedintelui, care luptă de luni de zile împotriva comunicării acestor documente.

at de AFP, avocatul preşedintelui, Jay Sekulow, a declarat că Donald Trump urmează să facă apel împotriva acestei hotărâri, ceea ce ar urma să întârzie o eventuală transmitere a acestor documente.

”Democraţii din stânga radicală au eşuat pe toate fronturile, aşadar ei îi împing acum pe procurorii democraţi de la New York şi din statul (New York) să se ducă să-l caute pe preşedintele Trump”, a reacţionat şeful statului american într-un mesaj postat pe Twitter, scrie News.ro.

”Un asemenea lucru nu i s-a mai întâmplat niciunui preşedinte (american) înainte”, a deplâns el. ”Nici vorbă!”.

Procurorul Cyrus Vance voia să obţină aceste declaraţii de la cabinetul de avocatură Mazars, în cadrul unei anchete cu privire la plata efectuată către actriţa porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale cu privire la o presupusă legătură cu miliardarul republican.

Citește și
rudolph giuliani
Scandalul Trump ajunge în România. Avocatul preşedintelui SUA lansează acuzaţii de corupţie

Trump a invocat imunitatea judiciară

 

Donald Trump şi-a invocat imunitatea judiciară a funcţiei, care i-ar permite, apreciază el, să blocheze orice cerere care-l vizează, chiar dacă este adresată unui terţ, precum cabinetul de avocatură Mazars, care se ocupă de afacerile sale fiscale, şi nu lui în mod direct.

În hotărârea sa, foarte argumentată, de 75 de pagini, judecătorul federal Victor Marrero, din New York, apreciază că această imunitate ”nu îl protejează pe preşedinte de orice procedură judiciară” şi nu îl ”plasează deasupra legii”.

Doctrina Departamentului Justiţiei, prezentată într-un memoriu datând din 2000, prevede că un preşedinte al Statelor Unite în funcţie nu poate să fie urmărit penal, pentru că acest lucru ar ”submina, contrar spiritului Constituţiei, capacitatea Executivului de a asigura funcţii ca cele definite de Constituţie”.

Însă judecătorul Marrero arată că această doctrină nu a fost testată niciodată într-o procedură judiciară şi că există în continuare o neclaritate.

El evocă de asemenea argumente ale unor jurişti, potrivit cărora imunitatea se aplică unor fapte din timpul exercitării funcţiei prezidenţiale şi nu nu unor fapte care au avut loc înainte să fie ales.

Acesta este cazul plăţii sumei de 130.000 de dolari lui Stormy Daniels în 2016 de către fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, în numele candidatului republican, cu scopul, afirma acesta, cumpărării tăcerii actriţei porno.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cum au ajuns numele lui Trump şi Biden în scandalul Fermei Băneasa. Şi Ambasada SUA a închiriat un teren
Cum au ajuns numele lui Trump şi Biden în scandalul Fermei Băneasa. Şi Ambasada SUA a închiriat un teren

România s-a trezit implicată în scandalul care, de 2 săptămâni, are în prim plan presiunile făcute de Donald Trump asupra Kievului, pentru a-şi compromite rivalul politic.

Scandalul Trump ajunge în România. Avocatul preşedintelui SUA lansează acuzaţii de corupţie
Scandalul Trump ajunge în România. Avocatul preşedintelui SUA lansează acuzaţii de corupţie

Scandalul care de câteva zile bune îl are în prim plan pe preşedintele Donald Trump, se abate asupra României.

Lovitură pentru Trump. Anunțul unui avocat privind scandalul din Ucraina
Lovitură pentru Trump. Anunțul unui avocat privind scandalul din Ucraina

Un cabinet american de avocatură a anunţat, duminică, pe Twitter, că reprezintă mai mulţi avertizori de integritate în legătură cu cazul Ucraina, în urma căruia Donald Trump face obiectul unei proceduri de destituire.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.