Marinar polonez, salvat după 7 luni în care a plutit pe ocean împreună cu pisica lui

Zbigniew Reket si pisica lui
AFP

Zbigniew Reket a plutit vreme de şapte luni pe apele Oceanului Indian, alături de pisica sa.

Marinarul polonez în vârstă de 54 de ani a fost salvat de garda de coastă din Franţa după 7 luni. Pisica Samira i-a ţinut companie în această perioadă, cei doi hrănindu-se iniţial cu raţiile de supă de pe barcă, iar apoi cu ce a pescuit Reket.

Omul spun că în luna mai a încercat să ajungă din insulele Comore în Africa de Sud pe ambarcaţiunea sa, o barcă de salvare modificatp, dar aceasta s-a defectat în largul Oceanului Indian.

Polonezul a ajuns în această situaţie după ce a ajuns, printr-un concurs bizar de împărejurări, în Insulele Comore şi nu s-a mai putut întoarce în patrie, nemaiavând bani şi neprimind ajutor de la reprezentanţele diplomatice ale ţării sale.

Citește și
José Salvador Alvarenga
Naufragiatul care a supravietuit 13 luni in Oceanul Pacific, dat in judecata. Barbatul este acuzat ca si-a mancat colegul

Aici a găsit pisica şi a încercat să navigheze până în Polonia. Autorităţile spun că anchetează declaraţiile sale, care par suspecte, mai ales că nici Reket, nici pisica nu par subnutriţi, iar zona în care a naufragiat este extrem de circulată de nave

Polonezul se află acum în insula Reunion, unde poate să se şi stabilească, fiind cetăţean UE.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ambarcatiune cu sute de migranti naufragiata in largul insulei Creta. Operatiune de amploare pentru salvarea victimelor
Ambarcatiune cu sute de migranti naufragiata in largul insulei Creta. Operatiune de amploare pentru salvarea victimelor

Grecia desfasura vineri dimineata o importanta operatiune de salvare a sute de migranti aflati pe o ambarcatiune care a naufragiat in largul coastelor insulei Creta, a anuntat politia portuara locala.

Naufragiatul care a supravietuit 13 luni in Oceanul Pacific, dat in judecata. Barbatul este acuzat ca si-a mancat colegul
Naufragiatul care a supravietuit 13 luni in Oceanul Pacific, dat in judecata. Barbatul este acuzat ca si-a mancat colegul

Rasturnare de situatie in cazul barbatului care a naufragiat in Oceanul Pacific si a supravietuit timp de 13 luni.

Povestea traumatizanta a unei tinere din Eritreea care a naufragiat in largul Greciei, intr-o barca de lemn:
Povestea traumatizanta a unei tinere din Eritreea care a naufragiat in largul Greciei, intr-o barca de lemn: "Sunt norocoasa"

Imaginea unei tinere de origine eritreeana salvata dupa ce o ambarcatiune s-a scufundat in largul insulei elene Rhodos face inconjurul lumii.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări
Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări

Secretarul general al NATO Mark Rutte estimează vineri că este ”crucial să se acţioneze în vederea unei dezescaladări”, după ce Israelul a atacat instalaţii nucleare şi militare în Iran, relatează AFP.

 

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.