Marea Britanie, în colaborare cu OMS, va crea "un radar global pentru pandemii"

coronavirus
Getty

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat crearea "unui radar global pentru pandemii" pentru a identifica variante de coronavirus şi alţi agenţi patogeni emergenţi.

Proiectul va fi pus în aplicare împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alte naţiuni, relatează vineri EFE.

Înainte de Summitul G20 dedicat crizei mondiale de sănătate, desfăşurat vineri la Roma, Boris Johnson a avut joi o discuţie cu director general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pentru a aborda următorii paşi în combaterea pandemiei, potrivit unui comunicat publicat de biroul premierului din Downing Street.

OMS, în colaborare cu fundaţia britanică Wellcome Trust şi alţi parteneri internaţionali, va coordona programul pentru "a identifica, urmări şi împărtăşi date despre noile variante ale coronavirusului şi a supraveghea rezistenţa vaccinurilor în rândul populaţiei", se arată în comunicat.

"Lumea nu mai trebuie să fie luată niciodată prin surprindere de un virus care să se răspândească printre noi fără supraveghere. Trebuie să creăm un sistem de monitorizare a bolilor adecvat secolului XXI, care să permită comunicarea datelor în timp real, o secvenţiere genetică rapidă şi un răspuns pe măsură", a spus Johnson.

Citește și
Vaccinuri
OMS: Vaccinurile aprobate sunt eficace împotriva "tuturor variantelor virusului"

"Radarul global pentru pandemii" va permite identificarea agenţilor "patogeni emergenţi" şi va facilita "dezvoltarea rapidă a vaccinurilor şi a tratamentelor necesare", a adăugat prim-ministrul Marii Britanii.

Directorul general al OMS a subliniat, la rândul său, că pandemia de COVID-19 a evidenţiat "necesitatea vitală a unui sistem robust şi modern care să permită omenirii să fie cu un pas înainte în faţa bolilor emergente".

"Marea Britanie a oferit un exemplu solid de supraveghere şi secvenţiere a agenţilor patogeni, precum şi în dezvoltarea de vaccinuri", a precizat Ghebreyesus, care şi-a exprimat satisfacţia că guvernul britanic "va colabora cu OMS şi va întări supravegherea globală".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Pfizer ia în considerare posibilitatea ca vaccinarea anti-Covid să devină anuală, la fel ca cea antigripală
Pfizer ia în considerare posibilitatea ca vaccinarea anti-Covid să devină anuală, la fel ca cea antigripală

Președintele și directorul Pfizer a declarat că se va lua în considerare ipoteza conform căreia vaccinarea anti-Covid să devină anuală, la fel ca cea antigripală.

OMS: Vaccinurile aprobate sunt eficace împotriva
OMS: Vaccinurile aprobate sunt eficace împotriva "tuturor variantelor virusului"

Vaccinurile disponibile şi aprobate împotriva noului coronavirus sunt până în prezent eficace împotriva "tuturor variantelor virusului", a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.