După ce i-au ajutat pe greci, pompierii români se duc și în Franța. Misiune de stingere a incendiilor de pădure

Pompieri români
Getty

Două aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române vor transporta pompieri români şi trei autospeciale în insula Corsica, Franţa, pentru o misiune de stingere a incendiilor de pădure, anunţă, luni seară, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).  

Conform sursei citate, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat efectuarea unei misiuni de transport aerian pentru două aeronave (de tip C 130 Hercules şi C 27 J Spartan) din dotarea Forţelor Aeriene Române, ele urmând să decoleze marţi, 15 august, în jurul orei 8,00 cu destinaţia Bastia Poretta, insula Corsica, Franţa, citează Agerpres.

"Aeronavele vor transporta 20 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi trei autospeciale (două microbuze şi un autoturism de teren), care vor executa o misiune de stingere a incendiilor de pădure în regiunea menţionată. Solicitarea de executare a misiunii a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă", precizează MApN.

Specialişti din cadrul IGSU acţionează în Republica ză ca răspuns la solicitarea de sprijin transmisă de autorităţile ze prin portalul informaţional dedicat CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecţie civilă al UE, ca urmare a situaţiei create de extinderea incendiilor de pădure din ultimele zile.

Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale şi provocate de om la nivelul UE, permiţând acordarea asistenţei coordonate, eficace şi rapide în sprijinul populaţiilor afectate. Acesta include o capacitate europeană de răspuns în situaţii de urgenţă, pe baza alocării voluntare în comun a resurselor puse la dispoziţie în prealabil de statele membre în vederea desfăşurării imediate în interiorul sau în afara UE.

Citește și
Incendiu de vegetatie grecia
Incendii de proporții lângă Atena. Mai mulți pompieri români au fost trimiși în Grecia să ajute la stingerea focurilor
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Încă 50 de pompieri români vor pleca în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor. FOTO
Încă 50 de pompieri români vor pleca în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor. FOTO

România trimite un nou modul de intervenţie pentru stingerea incendiilor din Grecia, format din 50 de specialişti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi din unităţile subordonate.  

Incendii de proporții lângă Atena. Mai mulți pompieri români au fost trimiși în Grecia să ajute la stingerea focurilor
Incendii de proporții lângă Atena. Mai mulți pompieri români au fost trimiși în Grecia să ajute la stingerea focurilor

Un incendiu lângă Atena, alimentat de vânturi puternice și temperaturi ridicate, a dus la distrugerea mai multor case și autovehicule. Un echipaj de pompieri din România au zburat în Grecia pentru a ajuta la stingerea focurilor.

Intervenția a zeci de pompieri români care ajută la stingerea incendiilor de vegetaţie din Franţa | FOTO&VIDEO
Intervenția a zeci de pompieri români care ajută la stingerea incendiilor de vegetaţie din Franţa | FOTO&VIDEO
Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.