Maia Sandu propune un referendum pe tema aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Maia Sandu
Getty

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, propune organizarea, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din noiembrie, a unui referendum pe tema aderării europene a Moldovei.  

Liderul de la Chişinău a declarat, miercuri, într-o emisiune la un post de televiziune , că referendumul este „un proiect de ţară”, care să confirme că Republica Moldova îşi doreşte „să ajungă parte a familiei europene”.

Noi avem partide care lucrează pentru Kremlin, nu pentru cetăţenii Republicii Moldova şi atunci ce putem face în această situaţie? Putem să demonstrăm că există o majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova care sprijină acest proiect de ţară, să scriem în Constituţie şi, respectiv, să fie obligată toată clasa politică să urmeze decizia cetăţenilor”, a afirmat Maia Sandu.

Şefa statului moldovean a precizat că suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de alegători şi pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor cu drept de vot, atât din ţară, cât şi din diasporă, să îşi exprime opţiunea cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Sper să avem o decizie reprezentativă şi pozitivă. Proiectul Moldova europeană este singura opţiune pentru noi. Nu există altă opţiune prin care Republica Moldova să poată să îşi păstreze libertatea, democraţia şi pacea. Nu exagerez, este singura opţiune de dezvoltare democratică şi dezvoltare economică sustenabilă pentru noi (...) Noi suntem europeni. Acum este important să ne înscriem şi în acte şi să vadă şi Moscova, care ne doreşte răul, şi să vadă şi statele europene, care ne-au deschis uşile, să vadă că această alegere nu este doar alegerea mea, ci este alegerea cetăţenilor Republicii Moldova”, a subliniat Sandu.

Citește și
Maia Sandu
Maia Sandu: „Este foarte important ca Ucraina să câştige acest război”
Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Maia Sandu, mesaj pentru Vladimir Putin: „Să îşi retragă armata din Ucraina şi să îşi vadă de problemele interne ale Rusiei”
Maia Sandu, mesaj pentru Vladimir Putin: „Să îşi retragă armata din Ucraina şi să îşi vadă de problemele interne ale Rusiei”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a cerut lui Vladimir Putin să îşi retragă armata din Ucraina şi să „îşi vadă de problemele interne ale Federaţiei Ruse”.

 

Maia Sandu: „Este foarte important ca Ucraina să câştige acest război”
Maia Sandu: „Este foarte important ca Ucraina să câştige acest război”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat, marţi seară, că este foarte important ca Ucraina să câştige războiul şi a menţionat că toată lumea trebuie să înţeleagă şi să susţină Ucraina.

 

Maia Sandu: Moldova este într-un moment cheie, în care trebuie să facă pasul hotărât către UE
Maia Sandu: Moldova este într-un moment cheie, în care trebuie să facă pasul hotărât către UE

Maia Sandu spune că Republica Moldova se află într-un „moment cheie”, în care trebuie să facă un pas „hotărât” către Uniunea Europeană.

 

Klaus Iohannis o va primi, marţi, pe Maia Sandu la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis o va primi, marţi, pe Maia Sandu la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis o va primi, marţi, pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, informează istraţia Prezidenţială.

Maia Sandu, la doi ani de când R. Moldova a depus cererea de aderare la UE: „Avem mult de lucru”
Maia Sandu, la doi ani de când R. Moldova a depus cererea de aderare la UE: „Avem mult de lucru”

Maia Sandu a afirmat, duminică, data la care se împlinesc doi ani de când Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, că ţara sa a făcut paşi hotărâţi pe calea europeană, dar mai este mult de lucru.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.