Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost filmați în trafic. Au mințit polițiștii, dar au fost prinși

radare trafic soferi

Sistemul E-SIGUR este operațional la nivelul întregii țări. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate, informează Poliția Română.

Abaterile sunt sancționate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.

Polițiștii au informat miercuri că au deschis alte patru dosare penale pentru fals în declarații, deschise prin intermediul sistemului E-SIGUR.

Comunicatul Poliției Române

La data de 9 februarie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, în timp ce acționau cu echipamentul radar Trucam pe modul automat, pe DN 2, în zona localității Ițcani, au înregistrat un autovehicul care circula cu 94 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală isă era de 70km/h.

Citește și
loc avion
Ce spun experții despre locul 11A pe care a stat supraviețuitorul tragediei aviatice din India

Abaterea a fost încărcată în baza de date a Poliției Române, iar verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Centrului E-SIGUR.

După efectuarea comunicării către proprietar, prin care au fost solicitate datele conducătorului autovehiculului aflat la volan la data de 9 februarie 2025, polițiștii au stabilit că datele comunicate aparțin unui bărbat, însă, din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de o femeie.

Astfel, la data de 18 martie 2025, polițiștii Direcției Rutiere din cadrul centrului E-SIGUR s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

De asemenea, la data de 10 februarie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, în timp ce acționau cu echipamentul radar Trucam pe modul automat, pe DN 2, în zona localității Cristești, au înregistrat un autovehicul care circula cu 74 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală isă era de 60km/h.

Abaterea a fost încărcată în baza de date a Poliției Române, iar verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Centrului E-SIGUR.

După efectuarea comunicării către proprietar, prin care au fost solicitate datele conducătorului autovehiculului aflat la volan la data de 10 februarie 2025, polițiștii au stabilit că datele comunicate aparțin unui bărbat, însă, din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de o femeie.

Astfel, la data de 16 martie 2025, polițiștii Direcției Rutiere din cadrul centrului E-SIGUR s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

Totodată, la data de 24 februarie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, în timp ce acționau cu echipamentul radar Trucam pe modul automat, pe DN 2, în zona localității Ițcani, au înregistrat un autovehicul care circula cu 84 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală isă era de 70km/h.

Abaterea a fost încărcată în baza de date a Poliției Române, iar verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Centrului E-SIGUR.

După efectuarea comunicării către proprietar, prin care au fost solicitate datele conducătorului autovehiculului aflat la volan la data de 24 februarie 2025, polițiștii au stabilit că datele comunicate aparțin unei femei, însă, din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de un bărbat.

Astfel, la data de 18 martie 2025, polițiștii Direcției Rutiere din cadrul centrului E-SIGUR s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

La data de 3 martie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, în timp ce acționau cu echipamentul radar Trucam pe modul automat, pe DN 2, în zona localității Avrig, au înregistrat un autovehicul care circula cu 60 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală isă era de 50km/h.

Abaterea a fost încărcată în baza de date a Poliției Române, iar verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Centrului E-SIGUR.

După efectuarea comunicării către proprietar, prin care au fost solicitate datele conducătorului autovehiculului aflat la volan la data de 3 martie 2025, polițiștii au stabilit că datele comunicate aparțin unei femei, însă, din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de un bărbat.

Astfel, la data de 18 martie 2025, polițiștii Direcției Rutiere din cadrul centrului E-SIGUR s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

Atragem atenția asupra faptului că dispozitivele radar, montate pe trepied, înregistrează activitatea din trafic la calitate deosebită, iar sistemul este implementat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Sistemul E-SIGUR presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliție Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părții carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil.

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Ce spun experții despre locul 11A pe care a stat supraviețuitorul tragediei aviatice din India
Ce spun experții despre locul 11A pe care a stat supraviețuitorul tragediei aviatice din India

După tragedie și incredibila poveste a unicului supraviețuitor mulți se întreabă dacă locul pe care a stat, cu numărul 11, se află în cea mai sigură zonă din avion.

Mina de la Praid este compromisă. Sprijin de 300 de milioane de lei pentru antreprenorii afectați de inundații
Mina de la Praid este compromisă. Sprijin de 300 de milioane de lei pentru antreprenorii afectați de inundații

Mina veche de la Praid este compromisă și singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.

OMV Petrom a fost amendată cu 150.000 de lei după ce un râu din Bacău a fost contaminat. Ce au văzut localnicii în apă
OMV Petrom a fost amendată cu 150.000 de lei după ce un râu din Bacău a fost contaminat. Ce au văzut localnicii în apă

Compania OMV a fost amendată cu 150.000 de lei, pentru că ar fi poluat un râu din județul Bacău.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.