MAE rus: Lavrov va „acorda atenţie” solicitării de convorbire a lui Blinken, atunci când „timpul îi va permite”

LIVE UPDATE Război în Ucraina, ziua 43. Lavrov anunță că acordul de pace înaintat de Ucraina are
Getty

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va "acorda atenţie" solicitării Departamentului de Stat al SUA de a vorbi cu secretarul de stat Antony Blinken atunci când "timpul o va permite", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

Zakharova a adăugat: "Acum are un program încărcat cu e internaţionale: Consiliul ministerial al OCS de la Taşkent, întâlniri bilaterale", scrie news.ro.

istraţia Biden s-a oferit să-l schimbe pe Viktor Bout, un traficant de arme rus care ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în SUA, ca parte a unui potenţial acord pentru a asigura eliberarea a doi americani deţinuţi de Rusia, Brittney Griner şi Paul Whelan.

Surse din cadrul istraţiei au declarat pentru CNN că planul de a-l schimba pe Bout cu Whelan şi Griner a primit sprijinul preşedintelui Joe Biden după ce a fost în discuţie de la începutul acestui an.

Secretarul de stat Antony Blinken a anunţat miercuri că SUA au prezentat Moscovei o "propunere substanţială” cu săptămâni în urmă pentru Whelan şi Griner, care sunt consideraţi ca fiind deţinuţi pe nedrept.

Citește și
Lavrov
Serghei Lavrov susține că următoarea țintă a Occidentului va fi China: „NATO atribuie inamicii în ordine”

Binken urmează să discute această problemă în cadrul unui apel aşteptat cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în această săptămână, prima discuţie de la începutul invaziei din Ucraina.

Familiile lui Whelan, care a fost reţinut de Rusia pentru presupus spionaj din 2018, şi Griner, închisă la Moscova pentru deţinere de droguri din februarie, au cerut Casei Albe să le asigure eliberarea, inclusiv printr-un schimb de prizonieri, dacă este necesar.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 156. Zelenski: Rușii au lansat atacuri cu rachete asupra regiunii Kiev. O serie de atacuri brutale

racheta
Volodimir Zelenski: Nimeni în lume nu investeşte în terorism mai mult decât Rusia. Au lansat atacuri asupra regiunii Kiev

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a transmis în mesajul zilnic către popor că armata rusă a lansat atacuri cu rachete asupra regiunii Kiev, Kropyvnytskyi şi a lovit Mykolaiv.

Laodicea
Ucraina afirmă că o navă deţinută de sirieni şi acostată în Liban transporta cereale furate

Ambasada Ucrainei în Liban a cerut autorităţilor să clarifice condiţiile în care o navă siriană - despre care Ucraina susţine că transportă orz furat - a fost autorizată să acosteze la Tripoli.

ucraina, soldati, herson
Ucraina începe ofensiva în Herson. Atacuri asupra podului Antonickiy au lăsat trupele rusești „practic izolate”

O contraofensivă a trupelor ucrainene din sudul ţării "prinde contur" în jurul oraşului Herson, ocupat, potrivit Ministerului britanic al Apărării (MoD), potrivit BBC.

nava
O navă hidrografică ucraineană a sărit în aer la Gurile Dunării, pe canalul Bâstroe

O navă hidrografică ucraineană a sărit în aer joi la Gurile Dunării, a anunţat vineri dimineaţă Comandamentul Operaţional Sud al forţelor de apărare ucrainene, citat de agenţia de presă Unian.

ucraina, nikolaev
Atac la Nikolaev, în Ucraina. Cinci persoane au murit, iar alte șapte sunt rănite

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi şapte rănite într-un atac care a avut loc lângă o staţie de transport public din Nikolaiv, potrivit unui videoclip postat de guvernatorul regional Vitaliy Kim.

himars, rachete
Armata rusă acuză Ucraina că a bombardat o tabără de prizonieri ucraineni. 40 de persoane ar fi murit

Armata rusă a acuzat forţele ucrainene că au bombardat o închisoare din estul regiunii Donbas, controlată de separatiştii pro-ruşi, ucigând 40 de prizonieri de război ucraineni şi rănind alţi 75, transmite Le Figaro.

rusia, turcia
Rusia transferă miliarde de dolari pentru construcţia unei centrale nucleare în Turcia

O companie de stat din Rusia transferă sume mari în dolari către o subsidiară care construieşte o centrală nucleară în valoare de 20 de miliarde de dolari în Turcia.

Anthony Blinken
Antony Blinken efectuează un turneu diplomatic în Africa pentru a contracara influenţa rusă

Şeful diplomaţiei americane se va deplasa în august în Africa de Sud, în Republica Democratică Congo şi în Rwanda, a anunţat vineri Departamentul de Stat, în contextul în care SUA încearcă să contracareze influenţa diplomaţiei ruse, relatează AFP.

Când va fi anunțat rezultatul final al alegerilor din Statele Unite. Cu ce întârziere ar putea fi aflat câștigătorul
SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informații privind implicarea Rusiei în alegerile din 2016

istraţia americană a anunţat joi o recompensă în valoare de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre presupusa ingerinţă a Rusiei în procesul electoral din SUA, atât din trecut, cât şi din prezent.

Vladimir Putin
Putin ordonă guvernului rus să repare locuinţele şi infrastructurile în zonele ocupate din estul Ucrainei

Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova ca până la venirea iernii să reparare locuinţele şi infrastructurile de pe teritoriul controlat de trupele ruse în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

soldat ucraina
Acte de cruzime comise în timpul războiului: Prizonier de război ucrainean, castrat de un soldat rus

Un videoclip în care apare un soldat rus care castrează un prizonier de război din Ucraina a apărut pe Telegram.  

Rușii și ucrainenii se acuză reciproc pentru bombardarea unei tabere de prizonieri ucraineni. Acolo se aflau și militări din
Rușii și ucrainenii se acuză reciproc pentru bombardarea unei tabere de prizonieri ucraineni

Cel puțin cinci oameni au murit în zona unei stații de autobuz după un atac al rușilor la Nikolaev, în sudul Ucrainei.

serghei lavrov
Discuţie „sinceră şi directă” între Blinken şi Lavrov, prima lor conversaţie de la începutul invaziei ruse în Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut vineri prima lor discuţie telefonică de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Citește și...
Pentru prima dată de la izbucnirea războiului, Antony Blinken discută cu Serghei Lavrov
Pentru prima dată de la izbucnirea războiului, Antony Blinken discută cu Serghei Lavrov

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat, miercuri, că intenţionează să discute în curând cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru prima data de la invazia rusă a Ucrainei la sfâşitul lui februarie.

 

Serghei Lavrov susține că următoarea țintă a Occidentului va fi China: „NATO atribuie inamicii în ordine”
Serghei Lavrov susține că următoarea țintă a Occidentului va fi China: „NATO atribuie inamicii în ordine”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, miercuri, că următoarea țintă a Occidentului va fi China, în ceea ce privește lista „inamicilor” care pot fi sancționați.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.