Lupte grele între Israel şi Hamas în Gaza, cu zeci de morţi în atacuri aeriene

Israel, Gaza, soldati
Telegram/IDF

Lupte grele au loc duminică între militanţii Hamas şi forţele israeliene în părţi din nordul Gazei şi atacurile aeriene israeliene au ucis zeci de palestinieni în centrul enclavei, potrivit martorilor.

Washington Post a relatat că Israelul şi Hamas au ajuns la un acord provizoriu intermediat de SUA pentru a elibera zeci de femei şi copii ţinuţi ostatici în Gaza, în schimbul unei pauze de cinci zile în războiul lor.

Publicaţia spus că eliberarea ostaticilor ar putea începe în următoarele câteva zile, cu excepţia problemelor de ultim moment. Toate părţile ar îngheţa operaţiunile de luptă timp de cel puţin cinci zile, în timp ce 50 sau mai mulţi ostatici ar fieliberaţi în grupuri la fiecare 24 de ore.

Hamas a luat aproximativ 240 de ostatici în timpul atacului său mortal peste graniţă, în comunităţile israeliene, pe 7 octombrie.

Pauza ar fi, de asemenea, menită să permită o cantitate semnificativă de ajutor umanitar, a rrelatat Washington Post, adăugând că schiţa acordului a fost elaborată în timpul săptămânilor de discuţii din Qatar.

Citește și
emmanuel macron
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens"

Martorii au raportat lupte grele peste noapte între oamenii înarmaţi ai Hamas şi forţele terestre israeliene care încearcă să avanseze în Jabalia, cea mai mare dintre taberele enclavei, cu aproape 100.000 de oameni, dintre care majoritatea au respins apelurile israeliene de a se evacua în sud.

Jabalia a fost supusă unor bombardamente israeliene repetate, care au ucis zeci de civili, spun medicii palestinieni, Israelul spunând că loviturile au ucis mulţi militanţi aflaţi acolo.

Atacuri aeriene în centrul Gazei

În centrul enclavei înguste de coastă, medicii palestinieni au declarat că 31 de persoane au fost ucise, inclusiv doi jurnalişti locali, în atacurile aeriene israeliene asupra taberelor de refugiaţi Bureij şi Nusseirat.

Un alt atac aerian a ucis o femeie şi copilul ei peste noapte, în oraşul din sudul Khan Younis, au spus aceştia.

În Spitalul Nasser din Khan Younis, zeci de palestinieni au mărşăluit la o înmormântare pentru 15 oameni ucişi într-o lovitură israeliană asupra unui bloc de apartamente, sâmbătă.

„Tinerii noştri mor, femeile şi copiii mor, unde sunt preşedinţii arabi?”, a spus Heydaya Asfour, o rudă a unora dintre morţi.

Armata israeliană spune că Hamas foloseşte clădiri rezidenţiale şi alte clădiri civile ca acoperire pentru centre de comandă, arme, rampe de lansare a rachetelor şi o vastă reţea de tuneluri subterane.

Mişcarea islamistă neagă folosirea scuturilor umane pentru a purta război.

Aripa armată a Hamas, Brigăzile Al Qassam, a declarat că militanţii au ucis şase soldaţi la o distanţă apropiată, în satul Juhr al-Dik, chiar la est de oraşul Gaza, după ce i-au ambuscat cu o rachetă antipersonal şi s-au apropiat cu mitraliere.

Şapte soldaţi israelieni au fost ucişi în luptele de sâmbătă, a spus armata, fără a oferi detalii.

Israelul a promis că va distruge Hamas după atacul său din 7 octombrie, în care au fost ucişi aproximativ 1.200 de israelieni, majoritatea civili, cea mai mortală zi din istoria de 75 de ani a ţării.

Pe măsură ce conflictul a intrat în a şaptea săptămână, nu a existat niciun semn de încetinire, în ciuda apelurilor internaţionale pentru ”pauze umanitare”, pentru a permite livrări nelimitate şi sigure de ajutor civililor care nu au hrană, apă potabilă şi îngrijire medicală.

Ministerul Sănătăţii din Gaza şi-a ridicat numărul morţilor din bombardamentele israeliene necruţătoare la 12.300, inclusiv 5.000 de copii.

Atacul Israelului a transformat zonele din nord în dărâmături, în timp ce aproximativ două treimi din populaţia Gazei, de 2,3 milioane, au fost strămutate în sud.

O echipă condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care a vizitat sâmbătă Al Shifa, cel mai mare spital din Gaza, l-a descris ca fiind ”o zonă a morţii”, la câteva zile după ce forţele israeliene au confiscat incinta pentru a elimina un presupus centru de comandă al Hamas de sub el.

Echipa OMS a raportat semne de focuri de armă şi obuze şi o groapă comună la intrarea Al Shifa şi a spus că face planuri pentru evacuarea imediată a 291 de pacienţi rămaşi, inclusiv a răniţilor de război şi a 32 de bebeluşi prematuri în stare critică, precum şi a 25 de pacienţi.

Muhammad Zaqout, directorul general al spitalelor din Gaza, a declarat pentru Al Jazeera TV că OMS i-a spus că cei 32 de copii vor fi transferaţi la creşe din sudul Gazei. Alţi sute de pacienţi, personal şi persoane strămutate care se adăposteau în Al Shifa au plecat sâmbătă, oficialii palestinieni din domeniul sănătăţii spunând că au fost evacuaţi în mod inuman de trupele israeliene, iar armata spunând că plecările au fost voluntare.

În altă parte în nord, comisarul general Philippe Lazzarini de la UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, a declarat sâmbătă că Israelul a bombardat două şcoli UNRWA din Jabalia, dintre care una adăposteşte 4.000 de persoane strămutate.

„Zeci au fost ucişi, inclusiv copii”, a spus el într-o postare pe platforma de socializare X. A doua oară în mai puţin de 24 de ore, şcolile nu sunt cruţate. Ajunge, aceste orori trebuie să înceteze”.

Un purtător de cuvânt al Hamas a declarat că 200 de persoane au fost ucise sau rănite în şcoli. Armata israeliană nu a comentat. După ce a lansat pliante la începutul săptămânii, Israelul a avertizat din nou sâmbătă civilii din zonele din sudul Gazei să se mute, în timp ce se pregăteşte pentru un atac din nord.

O ofensivă israeliană în sud ar putea obliga sute de mii de palestinieni care au fugit din oraşul Gaza să se dezrădăcineze din nou, împreună cu locuitorii din Khan Younis, un oraş cu peste 400.000 de locuitori, agravând o criză umanitară deja cumplită.

Dar un avans în sudul Gazei s-ar putea dovedi mai complicat şi mai mortal decât în nord, militanţii Hamas fiind infiltraţi în regiunea Khan Younis, o bază de putere a liderului politic din Gaza, Yahya Sinwar, au spus o sursă înaltă israeliană şi doi foşti oficiali de top.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens"

Emmanuel Macron a declarat că Franţa va participa la operaţiuni de apărare ale Israelului, dacă vor exista represalii din partea Iranului şi dacă Parisul va avea capacitatea să intervină. Declaraţia vine în contextul atacurilor israeliene în desfăşurare.

Putin vrea să intervină în conflictul dintre Israel și Iran. Ce i-a transmis premierului israelian Netanyahu
Putin vrea să intervină în conflictul dintre Israel și Iran. Ce i-a transmis premierului israelian Netanyahu

Vladimir Putin i-a transmis lui Benjamin Netanyahu, într-o discuție telefonică, că Rusia este pregătită să medieze conflictul Israel-Iran. Liderul rus a subliniat că toate disputele legate de programul nuclear iranian trebuie soluționate diplomatic.

Ce au trimis SUA în Orientul Mijlociu, după ultimele amenințări lansate de Iran la adresa Israelului
Ce au trimis SUA în Orientul Mijlociu, după ultimele amenințări lansate de Iran la adresa Israelului

Statele Unite își repoziționează forțele militare în Orientul Mijlociu în urma atacului Israelului asupra Iranului și a amenințării crescânde de represalii din partea Teheranului.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.