Lovitura pe care Transnistria ar putea să o primească din partea Rusiei începând cu 1 ianuarie 2025. Reacția Chișinăului

Transnistria
Profimedia

Autorităţile de la Chişinău se pregătesc pentru perspectiva ca Transnistria să nu mai fie aprovizionată cu gaz de către Gazprom, după ce contractul pentru tranzitul livrărilor prin Ucraina va expira la 1 ianuarie 2025.

Ministerul Energiei de la Chişinău a elaborat un plan pentru aprovizionarea cu energie şi gaze în timpul sezonului rece, iar acesta conţine inclusiv măsuri pentru scenariul în care concernul rusesc Gazprom va refuza să livreze gaze naturale către regiunea transnistreană după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina la 1 ianuarie 2025, a declarat ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov, în timpul unei întâlniri cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Suliga-Dlouchy, relatează NewsMaker. Cei doi au discutat scenariile posibile pe care le are în calcul Republica Moldova şi măsurile pregătite.

„Ministrul Energiei a declarat că Federaţia Rusă dispune de toate posibilităţile tehnice pentru a asigura livrarea gazului către regiunea transnistreană prin rute alternative, iar în cazul în care livrările vor fi sistate, există posibilităţi tehnice de a furniza energie electrică şi gaze consumatorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei de la Chişinău.

Victor Parlicov a informat că Ministerul Energiei a pregătit un plan de iarnă cu 44 de măsuri, aplicabile aprovizionării cu energie şi gaze în timpul sezonului rece. Planul prevede două scenarii majore, unul fiind refuzul Gazprom de a livra gaze către regiunea transnistreană pe rute alternative după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina.

Ucraina a declarat în repetate rânduri că nu intenţionează să prelungească contractul privind tranzitul gazului rusesc către Europa prin Ucraina. Cu toate acestea, autorităţile ucrainene au menţionat că tranzitul de gaz rusesc către UE poate fi păstrat, dacă un consorţiu sau una dintre ţările membre ale Uniunii Europene va „acţiona ca agent de tranzit pentru propriile sale gaze” din Federaţia Rusă.

Citește și
Combinat
Românul care vânează afacerile rușilor. După combinatul Oțelu Roșu, vrea și cea mai mare uzină din Transnistria

În octombrie 2021, Gazprom şi Moldovagaz au semnat un contract, cu o durată de cinci ani, pentru furnizarea a 3,3 miliarde de metri cubi de gaze anual. Aceste volume urmau a fi distribuite pentru consumul pe malului drept şi cel stâng al Nistrului, însă, la sfârşitul anului 2022, concernul rusesc a redus la jumătate cantitatea de gaze naturale furnizată Republicii Moldova.

În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz din Federaţia Rusă tranzitează zilnic Ucraina, tot acest gaz fiind livrat în regiunea transnistreană, în timp ce cantitatea necesară de gaze naturale pentru consumul pe malului drept al Nistrului este procurată de pe piaţa europeană.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un soldat din Republica Moldova a murit împușcat cu propria armă la linia de demarcaţie cu Transnistria
Un soldat din Republica Moldova a murit împușcat cu propria armă la linia de demarcaţie cu Transnistria

Un militar moldovean care servea pe linia de demarcaţie a regiunii separatiste Transnistria a murit joi în circumstanţe neclare, într-un incident rar, la mai mult de 30 de ani după războiul care a opus cele două părţi, relatează Reuters.

Românul care vânează afacerile rușilor. După combinatul Oțelu Roșu, vrea și cea mai mare uzină din Transnistria
Românul care vânează afacerile rușilor. După combinatul Oțelu Roșu, vrea și cea mai mare uzină din Transnistria

Antreprenorul Dorin Umbrărescu, cel mai mare constructor de drumuri din România, se află tot mai aproape de preluarea oficială a combinatului Oțelu Roșu, deținut anterior de ruși. În plus, românul vrea să preia și cea mai mare uzină din Transnistria.

Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de
Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de "regimul marionetă al Kremlinului" din Transnistria

Pentru prima dată în trei decenii, Republica Moldova crede că are, în sfârșit, pârghia necesară pentru a da afară Rusia din țară.

Liderul pro-rus de la Tiraspol amenință cu un ”război mondial”. ”Nu vă atingeți de Transnistria!”
Liderul pro-rus de la Tiraspol amenință cu un ”război mondial”. ”Nu vă atingeți de Transnistria!”

Liderul separatiştilor de la Tiraspol, Vadim Kasrnoselski, a ameninţat cu un ''război mondial" dacă Republica Moldova va încerca să reintegreze Transnistria, regiune separatistă prorusă din Republica Moldova, transmite miercuri Deschide.md.

Tensiuni lângă România. Chișinăul acuză Rusia, după ce Moscova a cerut o anchetă în cazul unui presupus atac în Transnistria
Tensiuni lângă România. Chișinăul acuză Rusia, după ce Moscova a cerut o anchetă în cazul unui presupus atac în Transnistria

Rusia a condamnat, sâmbătă, un presupus atac cu dronă asupra unei instalaţii militare din regiunea separatistă Transnistria ca fiind o provocare şi a cerut o anchetă.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.