Liniile aeriene care obligă pasagerii să poarte măşti în timpul zborului

Liniile aeriene care obligă pasagerii să poarte măşti în timpul zborului
Shutterstock

American Airlines, Delta Air Lines şi United Airlines au transmis joi că, în curând, vor impune o nouă măsură de siguranţă - vor cere tuturor pasagerilor să îşi acopere feţele în timpul zborurilor, scrie Reuters.

Ele vor urma exemplul JetBlue Airways, care a anunţat săptămâna aceasta că din 4 mai va cere pasagerilor să poarte măşti, potrivit News.ro.

„Să îţi acoperi faţa nu înseamnă neapărat să te aperi pe tine, ci şi pe cei din jur. Aceasta este noua etichetă de zbor”, a spus Joanna Geraghty, preşedinta JetBlue.

Atât companiile aeriene mici, cât şi cele mari încearcă să găsească variante pentru a respecta recomandările de distanţare socială făcute de autorităţi din cauza pandemiei COVID-19.

 

Citește și
escroci
Escrocherii cu măști chirurgicale. Patronul unei farmacii, păgubit cu 220.000 de lei

Cât de mult a scăzut numărul zborurilor faţă de anul trecut

 

În prezent, traficul aerian este cu 95% mai scăzut decât faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar majoritatea zborurilor din SUA sunt efectuate cu foarte puţini pasageri. În medie, un zbor intern are 17 pasageri la bord.

Joi, Frontier Airlines a transmis că va pune în aplicare măsura începând cu 8 mai. Delta şi United au anunţat că vor cere purtarea de măşti începând de luni.

Aceeaşi măsură va fi implementată din 4 mai şi de lanţul de supermarketuri CostCo.

În Statele Unite, din peste 6,2 milioane de teste efectuate, au fost depistate 1,06 milioane de infecţii cu coronavirus, potrivit datelor Johns Hopkins University. Peste 63.800 de oameni au murit din cauza Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Țara noastră a început să producă măști de protecție la scară largă
Țara noastră a început să producă măști de protecție la scară largă

România a început să producă măști de protecție la scară largă. Uzina de armament din Dragomireşti, Dâmbovița, a achiziționat mai multe utilaje și poate livra circa 350.000 de bucăți, zilnic.

Escrocherii cu măști chirurgicale. Patronul unei farmacii, păgubit cu 220.000 de lei
Escrocherii cu măști chirurgicale. Patronul unei farmacii, păgubit cu 220.000 de lei

Patronul unei farmacii din Maramureş a rămas fără mai bine de 220 de mii de lei, după ce un necunoscut s-ar fi oferit să îi vândă 50 de mii de măşti chirurgicale.

Planul Italiei după relaxarea restricțiilor: măști gratuite și o aplicație de urmărire
Planul Italiei după relaxarea restricțiilor: măști gratuite și o aplicație de urmărire

Domenico Arcuri, comisarul extraordinar al guvernului italian pentru criza COVID-19, a subliniat marţi necesitatea de a impulsiona producţia internă a măştilor de protecţie.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.