Liderul unei țări UE, avertisment teribil: Aderarea Ucrainei la NATO ar putea duce la Al treilea Război Mondial

vladimir putin
Getty

Occidentul poartă o parte din vină pentru continuarea războiului din Ucraina, este de părere premierul slovac Robert Fico. Invitația de aderare la NATO transmisă Ucrainei este „periculoasă”, crede el.

„Acesta este un război care a început cu o încălcare a dreptului internaţional de către Rusia. Dar astăzi Occidentul susţine continuarea războiului pentru a îngenunchea Rusia", a declarat duminică politicianul social-democrat pentru postul de ştiri TA3, tranmite dpa, preluată de Agerpres.

Acest politician populist de stânga consideră că invitaţia de aderare la NATO cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este periculoasă.

„Nu este o idee bună să primim Ucraina în NATO, deoarece ar fi o ameninţare pentru întreaga lume. Ucraina ar trebui să rămână neutră şi să primească garanţii de securitate pentru acest lucru", a spus el.

Fico a avertizat că aderarea Ucrainei la NATO ar putea duce direct la cel de-Al Treilea Război Mondial.

Citește și
Vladimir Putin
Vladimir Putin avertizează Kievul și Occidentul. Ce nu va permite Rusia niciodată Ucrainei, „indiferent de situaţie”

Slovacia se învecinează direct cu Ucraina şi este membră atât a UE, cât şi a NATO. Guvernul de la Bratislava sprijină aderarea Ucrainei la UE.

Bratislava ajută Kievul cu aprovizionarea cu energie şi sisteme de deminare, dar nu şi cu arme din propriile stocuri militare de când Robert Fico a preluat din nou funcţia după victoria sa electorală în urmă cu un an pentru a patra oară.

Cu toate acestea, industria de apărare din Slovacia continuă să producă obuziere şi muniţie pentru armata ucraineană pe bază comercială.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
„Este cea mai sacră datorie!”. Mark Rutte a stabilit „prioritate absolută” a NATO. România, menționată de șeful Alianței
„Este cea mai sacră datorie!”. Mark Rutte a stabilit „prioritate absolută” a NATO. România, menționată de șeful Alianței

Miniştrii Apărării din NATO şi-au încheiat, vineri, cele două zile de discuţii cu un angajament de a sprijini în continuare Ucraina, de a strânge legăturile cu partenerii din Asia-Pacific şi de a consolida descurajarea şi apărarea Alianţei.

Vladimir Putin avertizează Kievul și Occidentul. Ce nu va permite Rusia niciodată Ucrainei, „indiferent de situaţie”
Vladimir Putin avertizează Kievul și Occidentul. Ce nu va permite Rusia niciodată Ucrainei, „indiferent de situaţie”

Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia nu va permite Ucrainei să obţină arme nucleare, după ce liderul ucrainean a declarat că, din moment ce Kievul a renunţat la armele nucleare din era sovietică, trebuie să adere la NATO, relatează Reuters.

 

Mesajul noului șef al NATO pentru România, după ultimul incident cu drone rusești din țară:
Mesajul noului șef al NATO pentru România, după ultimul incident cu drone rusești din țară: "Aliaţii au căzut de acord”

Șeful NATO, Mark Rutte, şi-a exprimat vineri solidaritatea cu România şi a felicitat autorităţile române şi comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa pentru răspunsul lor rapid şi eficient la ultimul incident cu drone de pe teritoriul ţării.

Anunț neașteptat al NATO în legătură cu soldații nord-coreeni care ar lupta alături de ruși în Ucraina:
Anunț neașteptat al NATO în legătură cu soldații nord-coreeni care ar lupta alături de ruși în Ucraina: "Se poate schimba"

NATO nu poate confirma "în acest stadiu" desfăşurarea de către Coreea de Nord a unor trupe în Rusia, a afirmat, vineri, secretarul general al alianţei Mark Rutte, întrebat cu privire la informaţii în acest sens ale Coreei de Sud, transmite AFP.

Cancelarul Olaf Scholz crede că Germania poate evita extinderea războiului din Ucraina în NATO
Cancelarul Olaf Scholz crede că Germania poate evita extinderea războiului din Ucraina în NATO

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat joi, la summitul UE de la Bruxelles, că ţara sa este cea care trebuie să garanteze că războiul din Ucraina nu se va extinde în NATO, consemnează dpa.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.