Liderii europeni încearcă să-l oprească pe Orbán să deraieze candidatura Ucrainei la UE

viktor orban
Imago

Liderii europeni se străduiesc să salveze un plan de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Ucraina, în vreme ce premierul Ungariei, Viktor Orbán, promite că va bloca decizia la viitorul summit al UE, scrie The Guardian.

Președintele z, Emmanuel Macron, urmează să-l găzduiască pe Orbán la cină la Paris, joi, în timp ce președintele Consiliului European, Charles Michel, a fost săptămâna trecută la Budapesta în căutarea unei ieșiri din impas.

Orbán, considerat pe scară largă drept cel mai pro-rus lider al UE, a spus în repetate rânduri că nu va sprijini calea Ucrainei către aderare în acest moment.

Luni, el i-a trimis o scrisoare lui Michel prin care i-a cerut să scoată problema de pe ordinea de zi la reuniunea liderilor de joia și vinerea viitoare.

„Lipsa evidentă de consens ar duce inevitabil la eșec”, dacă problema rămâne pe masă, a scris Orbán în scrisoare, a cărei copie a fost văzută de The Guardian.

Citește și
supravietuitoare india
O femeie a ratat cu 10 minute zborul fatal Air India în care 241 de pasageri au murit. A fost prinsă în trafic

Mulți din Bruxelles cred că Orbán repetă o tactică prin care căuta câștiguri de la partenerii UE. Cu toate acestea, surse politice și diplomatice din Budapesta au spus că nu cred că liderul maghiar va ceda de data aceasta.

„După ce a trimis scrisoarea prin care a spus că nu ar trebui să discutăm deloc problema, nu văd o întoarcere bruscă”, a declarat Ágoston Mraz, directorul Nézőpont, un thinktank apropiat partidului Fidesz al lui Orbán. „În politică nu poți spune niciodată niciodată, dar din câte văd eu, nu există nicio șansă.”

Comisia Europeană a recomandat în noiembrie să înceapă negocierile oficiale de aderare la UE cu Ucraina și Moldova, pe care președintele acesteia, Ursula von der Leyen, a descris-o ca un răspuns la „apelul istoriei”.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
O femeie a ratat cu 10 minute zborul fatal Air India în care 241 de pasageri au murit. A fost prinsă în trafic
O femeie a ratat cu 10 minute zborul fatal Air India în care 241 de pasageri au murit. A fost prinsă în trafic

O femeie stabilită la Londra a ratat cu 10 minute zborul fatal al companiei Air India, scăpând de unul dintre cele mai grave dezastre aviatice din India, care a făcut 241 de victime.

Atacul devastator al Israelului asupra Iranului, în imagini. GALERIE FOTO
Atacul devastator al Israelului asupra Iranului, în imagini. GALERIE FOTO

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.