Karol Nawrocki: Europa este în criză şi are nevoie de Polonia pentru a o trezi

Karol Nawrocki
Getty

Europa este în criză şi are nevoie de Polonia pentru a o „trezi”, a declarat marţi Karol Nawrocki, candidatul prezidenţial al naţionaliştilor polonezi, în cadrul unui miting la care, înainte de primul tur al alegerilor, a participat şi George Simion.

Acum, Nawrocki s-a adresat unei reuniuni organizate în Polonia de susţinătorii lui Donald Trump.

Discursul lui Nawrocki în campania pentru al doilea tur prezidenţial

Karol Nawrocki a vorbit la Conferinţa de Acţiune Politică Conservatoare (AC), care s-a reunit în Polonia. Cea mai proeminentă adunare conservatoare din SUA, fondată pe idealurile libertăţii personale şi a guvernării limitate, s-a reunit în oraşul Rzeszow din estul ţării. Este doar pentru a doua oară când AC se reuneşte în Europa, după o primă reuniune în Ungaria în 2022, scrie Reuters.

Nawrocki a vorbit la AC ca parte a campaniei sale înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care are loc duminică. Sondajele îl arată cu puţin în spatele candidatului liberal Rafal Trzaskowski (care a fost susţinut de Nicuşor Dan - n.r.).

Nawrocki, candidat susţinut de principalul partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), doreşte ca Polonia să urmeze o cale inspirată de preşedintele american Donald Trump şi consideră Washingtonul drept un aliat-cheie, mai degrabă decât Bruxellesul.

Citește și
polonia
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Apel la valorile conservatoare pentru a „trezi” Europa

„Europa se află astăzi într-o mare criză”, a declarat Nawrocki la adunarea conservatoare, stând în faţa unui ecran cu steagurile naţionale ale Poloniei şi Statelor Unite. El a adăugat că Europa are nevoie de vocea conservatorilor pentru a o trezi din starea sa actuală de marginalizare în geopolitica economică şi în ceea ce priveşte propria securitate.

Nawrocki a evidenţiat vizita sa recentă la Casa Albă, subliniind importanţa unor legături transatlantice puternice.

„Mă voi asigura că Polonia devine liderul Uniunii Europene în relaţiile transatlantice”, a promis el.

De asemenea, Nawrocki a vorbit împotriva legii poloneze referitoare la discursul instigator la ură, o lege ce ar extinde legislaţia poloneză în domeniul infracţiunilor motivate de ură pentru a include orientarea sexuală, genul, vârsta şi dizabilitatea ca fiind categorii protejate.

„Nu putem permite ca libertatea noastră de exprimare să ne fie luată”, a spus Nawrocki.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Nicușor Dan, interviu pentru Gazeta Wyborcza: Suntem datori să explicăm cetățenilor și aliaților cauza anulării alegerilor
Nicușor Dan, interviu pentru Gazeta Wyborcza: Suntem datori să explicăm cetățenilor și aliaților cauza anulării alegerilor

Preşedintele ales Nicuşor Dan a călătorit, duminică, în Polonia, unde a ținut un discurs la marşul „Milionului de inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, și a avut o întâlnire cu premierul polonez Donald Tusk.

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski
Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski

Nicușor Dan participă duminică, în Polonia, la marșul „Milionului de Inimi”, alături de primarul Varșoviei și candidat proeuropean, Rafał Trzaskowski.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge duminică în Polonia pentru a-l sprijini pe primarul Varşoviei la prezidenţiale
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge duminică în Polonia pentru a-l sprijini pe primarul Varşoviei la prezidenţiale

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, va face, duminică, o vizită în Polonia pentru a participa la un eveniment electoral în sprijinul candidaturii primarului Varşoviei la alegerile prezidenţiale din această ţară.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.