Kadîrov anunță că ​Rusia poate cuceri Kievul, Harkovul și Odesa până la finalul anului. "Vom îndeplini obiectivul stabilit"

Ramzan Kadîrov
StirilePROTV

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a declarat, luni, că Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina până la sfârșitul anului și că ar fi greșit să intre în negocieri cu Volodimir Zelenski.

Kadîrov consideră că Rusia dispune de forța necesară pentru a cuceri capitala ucraineană Kiev. De asemenea, liderul cecen susține că forțele ruse trebuie să cucerească al doilea oraș al Ucrainei, Harkov, precum și portul principal al țării, Odesa.

"Cred că, până la sfârșitul anului, vom îndeplini 100% obiectivul care ne-a fost stabilit astăzi", a declarat, într-un interviu difuzat de televiziunea rusă de stat Rossiya-1, Ramzan Kadîrov.

"Dacă ne așezăm la masa negocierilor cu Zelenski, da, cred că este greșit", a precizat acesta, conform Reuters.

Ramzan Kadîrov este un fost luptător separatist cecen care a schimbat tabăra la sfârșitul anilor 1990, alăturându-se istrației pro-ruse din agitata regiune din Caucaz, împreună cu familia sa.

Citește și
ramzan kadirov
Ramzan Kadîrov și Evgheni Prigojin atacă iar conducerea armatei, cu un motiv hilar. Liderul cecen, un apropiat al lui Putin

Tatăl său a fost asasinat de militanți pro-independență în 2004, iar Vladimir Putin l-a instalat personal în funcția de lider al Ceceniei în 2007.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Șeful gărzilor lui Kadîrov, printre „salvatorii” ruși care au fost trimiși pentru a ajuta la salvarea victimelor cutremurelor
Șeful gărzilor lui Kadîrov, printre „salvatorii” ruși care au fost trimiși pentru a ajuta la salvarea victimelor cutremurelor

Șeful gărzilor lui Ramzan Kadîrov se numără printre „salvatorii” ruși care au fost trimiși pentru a ajuta la salvarea victimelor cutremurelor devastatoare care au lovit Turcia.

Ramzan Kadîrov și Evgheni Prigojin atacă iar conducerea armatei, cu un motiv hilar. Liderul cecen, un apropiat al lui Putin
Ramzan Kadîrov și Evgheni Prigojin atacă iar conducerea armatei, cu un motiv hilar. Liderul cecen, un apropiat al lui Putin

Ramzan Kadîrov, considerat un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a criticat din nou conducerea ministerului rus al Apărării, după ce șefii armatei au interzis soldaților să poarte barbă. Aceeași poziție a adoptat-o și Evgheni Prigojin.  

Adam Kadîrov, fiul de 15 ani al lui Ramzan Kadîrov, poartă un ceas în valoare de 1,4 milioane de dolari | FOTO
Adam Kadîrov, fiul de 15 ani al lui Ramzan Kadîrov, poartă un ceas în valoare de 1,4 milioane de dolari | FOTO

În vârstă de doar 15 ani, Adam Kadîrov, fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov, a fost fotografiat în timp ce purta un ceas în valoare de 1,4 milioane de dolari, informează Nexta.

Vladimir Putin a acordat titluri de
Vladimir Putin a acordat titluri de "Mamă-eroină". Soţia liderului cecen Kadîrov, printre femeile premiate

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acordat, luni, primele sale titluri de "Mamă-eroină", reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau de la zece copii în sus.

Ramzan Kadîrov laudă retragerea parțială a forțelor ruse din Herson
Ramzan Kadîrov laudă retragerea parțială a forțelor ruse din Herson

Ramzan Kadîrov, liderul pro-Kremlin al regiunii Cecenia din Rusia, a declarat că sprijină decizia Ministerului rus al Apărării și a comandantului din Ucraina de a retrage trupele dintr-o parte a regiunii Herson, scrie CNN.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.